25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAfaceri de succes în agricultură

Afaceri de succes în agricultură

Cu toate că percepţia generală este aceea că agricultura nu este o afacere profitabilă, doi doljeni au reuşit să demonstreze contrariul. Folosindu-se de cofinanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), aceştia au investit semnificativ în echipamente agricole de ultimă oră şi au reuşit să reducă semnificativ costurile de producţie şi să crească rentabilitatea economică a exploataţiei agricole. „Proiectul pe care-l implementez în prezent („Modernizare fermă vegetală prin achiziţie şi echipamente agricole“), cofinanţat prin Măsura 121, are o valoare de aproximativ 1,8 milioane de euro şi presupune achiziţia de utilaje şi echipamente agricole performante şi a unor instalaţii de irigat. Cu ajutorul acestora am reuşit să dublez randamentul. Acum lucrăm suprafeţele agricole pe care le avem într-o perioadă de timp înjumătăţită. În plus, instalaţiile de iragat ne asigură garanţia unor producţii ridicate“, a declarat Mihai-Bogdan Stancu, unul dintre beneficiarii PNDR, care are o afacere în domeniul agricol în Moţăţei Gară.
Nu este singurul proiect implementat de acesta – acum cinci ani a accesat sprijin financiar prin SAPARD în valoare de 400.000 de euro (tot pentru achiziţia de utilaje) şi joi a depus un proiect de aproximativ patru milioane de euro, pe Măsura 123, pentru construcţia unui siloz şi renovarea unei magazii. „Dacă vrei să ai rezultate, oricum trebuie să achiziţionezi utilaje performante şi, având această oportunitate de a-l lua la jumătate de preţ, trebuie să profiţi. Banii făcuţi nu sunt 100% pentru băgat în buzunar şi trebuie ca măcar 50% din ei să fie reinvestiţi“, a adăugat Stancu.

Un întreprinzător, cinci proiecte de finanţare

Un alt exemplu de investitor de succes este şi Elena Corina Radu, din satul Moreni (comuna Cetate), care a implementat deja trei proiecte cu cofinanţare europeană. Unul este pe SAPARD, în valoare de 105.000 de euro, şi două sunt pe PNDR şi vizează achiziţia de utilaje în valoare de aproximativ 425.000 de euro (Măsura 121) şi construirea unui depozit de cereale şi achiziţia unui pod basculă în valoare de 500.000 de euro (Măsura 123). „La acestea se adaugă alte două proiecte în implementare (achiziţia de utilaje pentru dotarea unei brutării plus trei maşini de transport în valoare de 155.000 de euro, pe Măsura 123, şi achiziţia unui tractor în valoare de 100.000 de euro, pe Măsura 312)“, a declarat Elena Corina Radu. În plus, aşteaptă răspuns la un al şaselea proiect, în valoare de 350.000 de euro, pe Măsura 121, şi are în intenţie construirea unei mori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII