Știri de ultima orăActualitateCum ridică Poliţia Locală maşinile în Oltenia

Cum ridică Poliţia Locală maşinile în Oltenia

• La Craiova, poliţia locală îi arde fără restricţii pe şoferii care parchează neregulamentar, iar la Severin oamenii legii nu pot ridica maşinile staţionate pe sens interzis. • La Târgu Jiu, poliţia nu se împiedică de sensuri, iar la Slatina maşinile fără tichet de parcare sunt ridicate după patru ore
 

Slatina

Poliţistul constată

La Slatina, tariful perceput pentru două ore de staţionare într-una dintre parcările cu plată ale municipiului, administrate de aproape un an de firma Consloc Imobiliare Slatina, este de 1,5 lei.
Dacă este parcată neregulamentar, fără tichetul aferent, maşina va fi blocată, caz în care, pentru a o recupera, proprietarul acesteia trebuie să scoată din buzunar 100 de lei. Dacă vehiculul imobilizat nu este revendicat timp de patru ore, el va fi ridicat şi transferat în parcul auto al Consloc. În această situaţie, pentru a reintra în posesia automobilului său, şoferul va plăti 200 de lei.
Pe de altă parte, poliţia nu deţine atribuţiuni strict legate de regimul de staţionare al autovehiculelor instituit la Slatina. Poliţistul prezent la faţa locului se limitează să constate contravenţia amendată de Consloc şi, acolo unde apar încălcări asociate ale legilor de circulaţie valabile la nivel naţional, trebuie să ia măsurile care se impun.

• Dan Codrea

Craiova

Ridicări fără restricţii

Poliţia Locală craioveană aplică fără restricţii legislaţia rutieră, considerând că atribuţiile ei în această privinţă sunt reglementate fără echivoc. Spre deosebire de colegii din celelalte oraşe din Oltenia, poliţiştii craioveni nu au nici un dubiu când trebuie să aplice legea.
„În art. 7, litera h, din Lege nr. 155/2010 se menţionează cât se poate de clar că Poliţia Locală «constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar». Această reglementare, coroborată cu Codul Rutier, dă dreptul poliţiştilor locali să ridice maşini“, a declarat Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.
Mateescu a menţionat că poliţiştii locali nu au nevoie de cursuri înainte de a ridica maşini, ca în alte judeţe:
„Potrivit legii, trebuie urmate astfel de cursuri, dar într-o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare a legii. Asta nu înseamnă însă că, dacă nu au făcut cursurile, poliţiştii locali nu pot să-şi exercite atribuţiile“.

• Adrian Dinu

Drobeta Turnu Severin

Se saltă maşinile doar în patru situaţii

În urma unei înţelegeri între Prefectura Mehedinţi şi Primăria Drobeta Turnu Severin, Poliţia Locală va putea ridica maşini doar în patru situaţii.
„Poliţia locală nu va putea ridica maşinile parcate pe interzis, deoarece poliţiştii locali nu sunt poliţişti rutieri. Poliţia Locală va putea ridica doar maşinile parcate pe spaţiul verde, cele abandonate, pe cele care împiedică desfăşurarea unor lucrări edilitar-gospodăreşti sau pe cele care sunt oferite spre vânzare şi lăsate pe stradă“, a precizat Florin Albei, şeful cancelariei prefectului. El a spus că hotărârea consiliului local care stipula că Poliţia Locală poate ridica maşini parcate pe interzis va trebui modificată. Ea va intra în vigoare imediat după ce va fi făcută publică.

• Alin Ghiciulescu

Târgu Jiu

Ai parcat pe interzis – eşti ars

Oamenii legii din Târgu Jiu vor continua să ridice şi autoturismele parcate pe interzis, chiar dacă Poliţia Rutieră este cea în drept să-i amendeze pe conducătorii auto care încalcă legislaţia. Activitatea în domeniul ridicării autoturismelor pe raza municipiului Târgu Jiu este reglementată de Hotărârea Consiliului Local nr. 380 din 2005. Şeful Poliţiei Locale din municipiu, Ion Tudor, a precizat că Serviciul ridicare autoturisme va viza în continuare şi maşinile parcate pe interzis, pentru a debloca circulaţia. „Hotărârea consiliului local nu va fi modificată. Noi ridicăm autoturismele dacă blochează căi de acces spre instituţiile publice, precum şcoli sau spitale, dacă sunt parcate pe domeniul public – parcuri, trotuare – şi împiedică circulaţia. Le luăm şi unde este semnul interzis, şi unde este semnul de ridicare maşini. Este vorba de zonele aglomerate şi arterele principale. Mai ridicăm şi din parcările de tip reşedinţă ocupate abuziv, dar şi de pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Maşinile expuse la vânzare sau pe cele abandonate le ridicăm după ce aplicăm pe acestea o înştiinţare. Dacă poliţiştii de la Rutieră găsesc maşini staţionate pe interzis şi fără proprietar, le iau numărul de înmatriculare şi fac proces-verbal, apoi dau amendă, dar autoturismele rămân tot acolo. De aceea noi trebuie să le ridicăm“, a menţionat Ion Tudor.

• Eugen Măruţă

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII