Știri de ultima orăActualitateDescinderi în lanţ în vămile din zona de vest a ţării

Descinderi în lanţ în vămile din zona de vest a ţării

Peste 130 de descinderi au avut loc, marţi, de la ora 6.00, la locuinţele şi la locurile de muncă ale unor vameşi şi poliţişti de frontieră din zona de vest a ţării. Peste 30 de persoane au fost ridicate în vederea audierilor şi peste 1.000 de jandarmi, poliţişti şi ofiţeri DGA controlează şi la această oră punctele de trecere a frontierei de la Oraviţa, Stamora Moraviţa şi Naidăş. Persoanele ridicate sunt poliţişti de frontieră şi traficanţi de ţigări. De asemenea, anchetatorii ar fi găsit şi importante cantităţi de ţigări de contrabandă.
Vama Stamora Moraviţa, aflată la graniţa cu Serbia, a fost blocată azi dimineaţă, după ce două autocare pline cu poliţişti şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), coordonaţi de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au ajuns la punctul de trecere a frontierei. Activitatea  a fost paralizată câteva ore, nimeni nu a ieşit şi nimeni nu a intrat în vamă. În jurul orei 8.00, traficul a fost reluat, însă vameşii lasă să treacă doar câte două maşini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII