17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVreme caldă pentru următoarele zile

Vreme caldă pentru următoarele zile

Administraţia Naţională de meteorologie a anunţat că vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului, temperaturile negative vor fi înlocuite, în majoritatea regiunilor țării, cu cele pozitive. Precipitaţii se anunţă doar sporadic prin nord-estul ţării. Maximele urcă şi la vârfuri termice de 14, dacă nu chiar 15 grade în zonele mai înalte de relief, la deal şi podiş. Răcirea se resimte mai ales în jumătatea de nord a ţării, dar de joi şi în sud mai pierdem câteva grade la maxime.
Luni, vremea va fi predominant frumoasã şi mai caldã decât duminică. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în zona Carpaţilor Orientali şi în nord-estul ţãrii, unde vor fi condiţii de precipitaţii mai ales sub formã de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime în general între -8 şi 2 grade. În zonele joase, mai ales din vest şi din sud, izolat se va semnala ceaţă, dimineaţa şi noaptea. Presiunea atmosferică va scădea usor.
Marţi, vremea va fi în general frumoasă şi caldă, ca într-o zi de primăvară autentică. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în nord-est unde izolat se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade. Îndeosebi în zonele joase din vest şi centru, pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Presiunea atmosferică va mai scădea în prima parte a intervalului, apoi va începe să crească.
Miercuri, vremea se va răci nesemnificativ, mai ales în jumătatea de nord a ţării. La prânz, vor fi temperaturi de la 1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei la 11 grade în regiunile sudice ale ţării. Norii însă se mai înmulţesc şi chiar lasă ceva precipitaţii mixte, slabe, în nord şi centru, ca şi în est.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS