25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Echipele Spartak şi ŢSKA au plecat din Moscova din cauza incendiilor

Fotbal: Echipele Spartak şi ŢSKA au plecat din Moscova din cauza incendiilor

Echipele ruse de fotbal Spartak şi ŢSKA au decis să părăsească Moscova şi să se pregătească în alte oraşe, după ce atmosfera a devenit irespirabilă din cauza fumului provocat de incendiile de vegetaţie din jurul capitalei.
Conform mediafax.ro, Spartak Moscova a plecat în Estonia şi va folosi baza de pregătire a formaţiei Levadia Tallin.
Totodată, ŢSKA Moscova s-a mutat la Sankt Petersburg, unde va rămâne până miercuri.
Şi locul de desfăşurare a meciului amical Rusia – Bulgaria a fost mutat de la Moscova la Sankt Petersburg.
Fumul care a acoperit Moscova a pus pe fugă şi echipele de hochei pe gheaţă. Spartak se antrenează la Ekaterienburg, la fel şi Dinamo a ales să se pregătească în provincie.
Rusia este afectată de cele mai grave incendii din istorie, care au provocat moartea a cel puţin 52 de persoane, ameninţând instalaţii civile, militare şi nucleare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS