26.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a dat startul la cules în „paradisul cireşelor“

S-a dat startul la cules în „paradisul cireşelor“

Satul gorjean Rugi al comunei Turcineşti mai este cunoscut şi ca „patria cireşelor“, pentru că aici nu există gospodar care să nu aibă măcar un cireş în livadă. Vreme de o lună, localnicii din Rugi, oameni gospodari, culeg, cu mic cu mare, cireşele.

În „paradisul cireşelor“ sau „patria cireşelor“, fiecare gospodar are câţiva pomi fructiferi în curte: cireşi, pruni şi meri. Localnicii din Rugi aşteaptă cu nerăbdare sezonul în care cireşele prind culoare şi apoi devin numai bune de cules. Familiile care au în proprietate sute de cireşi şi alţi pomi fructiferi îşi asigură un venit frumuşel. Să ai pomi fructiferi nu înseamnă numai să ai o sursă de venit, ci presupune şi un volum mare de muncă şi o atenţie deosebită ce trebuie acordată acestora. Localnicii care au de zeci de ani pomi în gospodărie ştiu cel mai bine lucrul acesta. „Nu este uşor să ai cireşi. Faci bani, e drept, dar de aceşti pomi trebuie să ai grijă, să îi cureţi, să nu laşi uscăciunea să îi cuprindă, să îi stropeşti. Vara, cam o lună întreagă, suntem mai mereu în livada de cireşi“, a explicat Ramona Modrea.

70% din cireşele de pe piaţă sunt din Rugi

Cireşele sunt recoltate pe serii, în funcţie de soi. Cel mai mare duşman în perioada de recoltare este ploaia, care îi împiedică pe gospodari să intre în livezi. Pe dealurile satului Rugi sunt mii de cireşi care dau rod an de an. „Venim la cules şi apoi le vindem. Vin cei de la oraş, care vând pe piaţă, şi ni le cumpără. Uneori reuşim să le dăm la un preţ bun, alteori nu. 70% dintre cireşele care se vând în Piaţa Mare din Târgu Jiu sunt de la Rugi. Avem şi noi oameni în sat care au maşini şi merg la piaţă. Mie nu îmi convine. Le dau de la poartă. Şi cumpărătorii vin!“, a spus un sătean. „Dacă nu reuşim să le vindem pe toate, le folosim la prepararea rachiului. Nevestele fac dulceaţă, siropuri, gemuri, compot. Este un paradis pentru nepoţii noştri, vin aici cu drag şi ne ajută mereu. Este bine că satul nu este departe de Târgu Jiu“, a povestit Ilie Romanescu. „La noi este o tradiţie ca fiecare sătean să aibă în ogradă pomi fructiferi, cireşi, peri, meri sau caişi, de toate. În perioada asta de criză ne prind bine aceşti pomi, pentru că vindem în fiecare an de sume frumoase. Orăşenii apreciază fructele de aici, pentru că sunt naturale 100%. Şi nici nu le dăm scump“, a spus o localnică.

Fructe 100% naturale

Pentru mulţi săteni din Rugi, cireşele reprezintă o afacere profitabilă, din comercializarea lor scoţând bani frumoşi. Unii au făcut avere frumoasă din vânzarea fructelor din livezile de care au mare grijă. Alţii şi-au ţinut copiii în facultăţi, i-au ajutat să pornească cu dreptul în viaţă. Mai toţi sătenii din Rugi au avut parte de lucruri bune de pe urma cireşelor. Violeta are 13 ani şi este elevă. Fata îşi aminteşte că la şase ani se urca în cireşii mai puţin înalţi şi îşi ajuta părinţii la recoltatul fructelor: „Este foarte frumos aici, nici nu mi-aş imagina viaţa în altă parte. Pentru mine este ca în paradis aici, mai ales vara. Merg pe câmp, apoi în livadă, aerul este mereu curat, e linişte. Iar culesul cireşelor este o distracţie pentru mine“. Pe raza comunei Turcineşti există cel mai mare bazin de cultură a cireşului din România. Cireşele din Turcineşti-Rugi sunt ecologice 100%, căci majoritatea producătorilor nu stropesc pomii niciodată. „Solul pe care au crescut aceste soiuri este mai mult decât ideal, depăşind optimismul specificaţiilor tehnice din cărţile de profil“, a declarat primarul comunei Turcineşti, Vasile Gogălniceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII