13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFirma ce reabilitează DN 79 Arad-Oradea, penalizată pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale

Firma ce reabilitează DN 79 Arad-Oradea, penalizată pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale

Ministerul Transporturilor a penalizat firma Astaldi, care efectuează lucrările de reabilitare a DN 79 Arad-Oradea, deoarece constructorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, transmite corespondentul NewsIn.

Conform unui comunicat de presă remis miercuri, de Ministerul Transporturilor, de la data începerii lucrărilor, 3 februarie 2009, s-au efectuat lucrări într-un procent de numai 10 la sută.

„Data începerii lucrărilor a fost pe 3 februarie 2009, iar durata contractului este de 24 de luni. În această perioadă nu s-au efectuat lucrări decât într-un procent de 10 la sută. Ca urmare a acestui procent foarte scăzut, de numai 10 la sută, de reabilitare a drumului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a penalizat constructorul Astaldi, deoarece nu şi-a recuperat avansul acordat în anul 2009. Constructorul a mai fost penalizat din punct de vedere al neîndeplinirii obligaţiunilor contractuale, cu aproximativ 4 milioane lei“, se menţionează în comunicatul de presă al Ministerului Transporturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS