13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMitrea comentează ideile lui Ponta privind reformarea PSD,arătându-se de acord cu mare parte din ele

Mitrea comentează ideile lui Ponta privind reformarea PSD,arătându-se de acord cu mare parte din ele

Miron Mitrea comentează marţi pe blogul său cele 22 de măsuri pentru reformarea PSD pe termen mediu şi lung lansate duminică de vicepreşedintele PSD Victor Ponta, exprimându-şi speranţa că acesta îi va citi părerile, chiar dacă a afirmat în repetate rânduri că nu-l va vota la congres.

"Mai tânarul meu coleg Victor Ponta a lansat recent, pe blogul personal, douăzeci şi două de idei pentru reconstrucţia PSD. M-am bucurat cand am auzit, aşa cum mă bucur ori de câte ori aud că un coleg are propriile idei şi nu face copy-paste dupa texte mai vechi din broşurile de partid. Am citit propunerile lui Victor nu o dată, ci de mai multe ori. Şi chiar daca el a declarat în mod repetat ca nu mă votează la congres, sper măcar să citească părerile mele despre părerile lui. Spre binele PSD", notează Mitrea pe blog, în preambului comentariilor sale, punctuale, privind propunerile lui Victor Ponta.

Mitrea se arată împotriva ideii că liderul partidului ales şi confirmat în anul alegerilor prezidenţiale trebuie să fie automat şi candidatul formaţiunii pentru prima funcţie în stat, arătând că un lider foarte bun de partid poate să nu fie neapărat şi cel mai potrivit candidat la Preşedinţie. "Sau, dacă luăm exemplul din 2009, poţi fi un lider de partid slab şi un candidat la Preşedinţie mediocru", notează ironic Miron Mitrea, unul dintre candidaţii la fotoliul ocupat de Mircea Geoană.

Senatorul profită de o altă idee a lui Ponta, aceea de a face o Convenţie anuală care să dezbată şi să actualizeze obiectivele şi direcţiile fundamentale ale partidului şi care să acorde un vot de încredere conducerii, pentru a-l ataca pe Mircea Geoană.  "Astfel de reuniuni anuale făceau parte candva din modul de lucru al PSD. Din păcate, sub înteleapta conducere a lui Mircea Geoană ele au dispărut. Cât priveşte votul de încredere pentru conducerea partidului, eu cred că aceasta ar trebui să-şi depună mandatul dupa fiecare ciclu major de alegeri", susţine social-democratul. O altă opinie exprimată de Ponta care i-a dat prilejul lui Mitrea să critice actuala conducere a PSD este aceea de instituire a unei politici de resurse umane de tip "mapa profesională", social-democratul constatând că, "din păcate sub conducerea lui Mircea Geoană, acest sistem a fost înlocuit cu unul de pile şi relaţii".

Candidatul PSD la preşedinţia partidului consideră că reorganizarea structurilor partidului în funcţie de colegiile electorale şi nu de unităţile administrativ teritoriale, aşa cum propune Ponta, este o greşeală, având în vedere că atâta timp cât se discută despre modificarea legii electorale, colegiile nu sunt bătute în cuie. "Nu putem reorganiza partidul ori de câte ori se modifică un colegiu. În plus, s-ar produce o fărâmiţare a partidului care ar ridica probleme mari de organizare şi coordonare", opinează Mitrea.

Social-democratul consideră însă "o propunere foarte bună a lui Victor" restructurarea pe modelul clar şi eficient al organizării din plan local şi naţional a prezenţei PSD în comunităţile româneşti din străinătate, subliniind că realitatea ultimelor alegeri prezidenţiale reprezintă un argument în favoarea acestei propuneri. De asemenea,  Miron Mitrea consideră firesc să se refacă, pe baze realiste şi credibile, listele cu membrii şi susţinătorii PSD, arătând însă că Mircea Geoană, preşedintele PSD şi candidat pentru un nou mandat în această funcţie, ar trebui să aibă astfel de liste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS