13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateObi România şi-a majorat capitalul social cu 80 milioane lei

Obi România şi-a majorat capitalul social cu 80 milioane lei

Retailerul de bricolaj Obi România şi-a majorat capitalul social cu 79,99 milioane de lei, de la 127,2 milioane de lei la 207,2 milioane de lei, pentru susţinerea investiţiilor din acest an, respectiv deschiderea de magazine în Ploieşti, Sibiu şi Bucureşti.

"Majorarea capitalul social al Obi România susţine deschiderea noilor magazine din acest an, la Ploieşti, Sibiu şi Bucureşti. Expansiunea companiei va continua şi în cursul anului 2011 în acelaşi ritm. Obiectivul Obi este de a deveni lideri în DIY (n.r. – do it yourself) şi în România în următorii ani, poziţie pe care o deţine deja pe piaţa de DIY din Europa Centrală şi de Est", a declarat luni, agenţiei Mediafax, Romano Quinzi, country manager Obi pentru România.

Magazinele din Ploieşti şi Sibiu au fost deschise în aprilie, respectiv august, iar cealaltă unitate, a doua din Bucureşti, va fi lansată oficial la 29 septembrie în zona Policolor.

Potrivit unui anunţ al companiei, la majorarea capitalului au participat ambii asociaţi ai Obi, respectiv Obi AG şi Obi Holding, proporţional cu cota de participare deţinută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII