7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn duel cât un mandat de preşedinte

Un duel cât un mandat de preşedinte

Confruntarea dintre candidaţii la prezidenţiale, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, le-a lăsat impresii diferite celor doi. Dacă primul a considerat prea scurt timpul destinat dezbaterii finale, liderul PSD a apreciat că aceasta a durat puţin cam mult.

Traian Băsescu a avut de făcut câteva remarce în privinţa formatului confruntării, apreciind că timpul destinat dezbaterii a fost prea scurt. „Mai bine mai puţine teme şi mai mult timp“, a comentat şeful statului, întrebat cum i s-a părut confruntarea. În schimb, Mircea Geoană a apreciat că timpul repartizat „a fost puţin lung“. În ce-l priveşte pe contracandidatul său, el a spus că s-a întâmplat ceea ce se aştepta: „încercarea de a deturna atenţia de la un mandat de cinci ani la alte teme. Una peste alta, a fost o dezbatere care a fost bine organizată“. De altfel, impresiile lui Geoană au pendulat între criticile la adresa prestaţiei lui Băsescu şi justificările legate de vizita pe care i-a făcut-o cu o seară înainte omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu – întrevedere reproşată de şeful statului în cadrul confruntării.
„Românii şi-au putut face o impresie despre seriozitatea şi temeinicia celor prezentate de cei doi candidaţi. Eu am încercat să prezint cât de bine am putut viziunea mea despre România, care să fie unită, care să se apuce de treabă şi de lupta împotriva crizei şi salvarea locurilor de muncă“, a afirmat Geoană, opinând că a încercat o „campanie pozitivă“, spre deosebire de Băsescu, care ar fi recurs la una negativă „încercând să mascheze eşecul unui mandat prezidenţial“.

Fiecare cu ai lui

Din tabăra PD-L prima care s-a grăbit să-l felicite pe Traian Băsescu pentru prestaţie, la finalul dezbaterii, a fost Monica Macovei. Apoi, şeful statului a fost înconjurat de fiicele şi soţia sa, însă doar pentru scurt timp, fiind chemat să facă o poză de grup cu reprezentanţii IPP, moderatorul Robert Turcescu şi contracandidatul Mircea Geoană. Băsescu a glumit şi cu aceştia, sugerându-le să se mute „mai la dreapta“ pentru a intra în cadru. Democrat-liberalii au părăsit locul dezbaterii cu convingerea că Traian Băsescu a câştigat confruntarea cu Mircea Geoană. „Mie mi s-a părut evident că l-a făcut Băsescu“, concluzionau pedeliştii între ei. De altfel, Elena Udrea a expus cel mai vehement starea de spirit a susţinătorilor PD-L: „Dezbaterea s-a terminat fără nici un dubiu: bătaie knock-out Traian Băsescu la Mircea Geoană“. Ea a susţinut că a absentat de la prima dezbatere dinaintea turului I al prezidenţialelor pentru că s-a ocupat de treburile de campanie. În cazul lui Geoană, el a fost întâmpinat la ieşirea din sală de un grup de tineri social-democraţi, îmbrăcaţi în roşu, care i-au scandat numele şi l-au aplaudat frenetic în faţa camerelor de luat vederi. Liderul PSD s-a retras în biroul său de la Senat cu liderii social-democraţi pentru a ciocni un pahar de şampanie.

Gălăgioşii din „tribune“

Pe parcursul confruntării unul dintre cei mai vocali susţinători ai lui Geoană a fost poetul Mircea Dinescu, care şi-a arătat nemulţumirea faţă de intervenţiile lui Băsescu peste timpul repartizat lui Geoană. Altă izbucnire a lui Dinescu a fost în momentul în care Traian Băsescu a jurat pe Biblie că nu a lovit în 2004, la un miting electoral, nici în plex, nici cu pumnul copilul care apare într-o înregistrare video dată publicităţii în campanie. Dinescu a vociferat, spunând că Băsescu nu a negat în jurământ că a atins copilul respectiv. Alt moment a privit afirmaţia lui Băsescu despre întâlnirea lui Geoană cu Vântu: „Să nu mai ascultaţi telefoanele, domnul Băsescu!“. De asemnea, Dinescu i-a făcut semn cu mâna, la un moment dat, Monicăi Macovei să facă „ciocu’ mic“ atunci când aceasta comenta cu voce tare prestaţia lui Geoană în timpul dezbaterii. De remarcat a fost expresivitatea celor doi candidaţi. Dacă Traian Băsescu a folosit mai tot timpul mâinile pentru a-şi puncta ideile, cu arătătorul, Mircea Geoană a dat de cele mai multe ori impresia că doreşte să-şi rotunjească ideile prin gesticulaţie.

Vizita lui Geoană la Vântu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că Mircea Geoană a susţinut la dezbatere că nu ştie cine este Nicolae Popa, deşi i-a dat acestuia paşaport când era ministru de externe şi a opinat că arestarea lui Popa a fost motivul vizitei lui Geoană miercuri seară la S.O. Vântu.
„Cine credea că va mai fi arestat vreodată Nicolae Popa, locotenentul lui Vântu în afacerea Gelsor-FNI? Geoană nu ştia cine e, numai că i-a dat paşaport când era ministru de externe. Cred că arestarea lui Nicolae Popa i-a creat o mare emoţie domnului Mircea Geoană dacă a simţit nevoia să se ducă noaptea la Vântu şi, lucru extrem de grav, să anunţe, pentru că se ştia de două zile, Nicolae Popa nu a fost arestat ieri (miercuri – n.r.)“, a declarat Băsescu vineri dimineaţă la Kiss FM. Băsescu este de părere că în cazul arestării lui Nicolae Popa structurile statului român şi-au făcut treaba, precizând că este o întâmplare că arestarea lui s-a produs acum.
„Când îl găseşti, nu-l mai amâni, a fost o întâmplare. Structurile statului român şi-au făcut treaba. Acum-neacum, important e că şi-au făcut treaba“, a spus Băsescu. Traian Băsescu l-a întrebat joi seară pe Mircea Geoană dacă i-a plăcut cu o seară înainte vizita pe care a făcut-o la Sorin Ovidiu Vântu, „când a aflat că a fost arestat Popa Nicolae“, liderul PSD afirmând că nu ştie cine este şeful de la Gelsor, condamnat la închisoare după prăbuşirea FNI.

„Nici azi-noapte nu v-a plăcut?“

La secţiunea de întrebări directe adresate unul altuia de cei doi candidaţi la preşedinţie, Traian Băsescu i-a cerut lui Mircea Geoană să prezinte scuze românilor pentru că la confruntarea de dinaintea primului tur a apus că nu l-a vizitat pe Sorin Ovidiu Vântu în Deltă, iar omul de afaceri a afirmat după aceea că astfel de întâlniri au avut loc. „Aştept scuzele pentru că aţi minţit într-o confruntare prezidenţială“, i-a spus Băsescu lui Geoană, adăugând că nu lui, ci românilor trebuie să le prezinte scuzele. Mircea Geoană a răspuns că nu-i place de Sorin Ovidiu Vântu. „Nici azi-noapte nu v-a plăcut?“, a spus Băsescu, invocând o ştire apărută pe Hotnews şi Academia Caţavencu, care au publicat o fotografie înfăţişându-l pe Mircea Geoană în faţa porţii unei case unde se afirma că locuieşte Sorin Ovidiu Vântu.
„Nici azi-noapte nu v-a plăcut? Când a aflat că Popa Nicolae a fost arestat, v-a chemat de urgenţă!“, a continuat Băsescu. Candidatul PSD a explicat că s-a dus acasă la Sorin Ovidiu Vântu după ce într-un interviu în Gazeta Sporturilor a afirmat că nu-i place Sorin Ovidiu Vântu pentru că este malefic şi turbulent. Apoi, Geoană a spus că nu ştie cine este Nicolae Popa. „Am avut o întâlnire cu Vântu, aşa cum şi dumneavoastră făceaţi când eraţi apropiaţi“, a spus Geoană, care a întrebat apoi dacă Băsescu a băut whisky la Vântu. Candidatul PD-L a negat, iar cel al PSD a propus ca omul de afaceri să fie pus în legătură cu participanţii la confruntare. Traian Băsescu a spus că Nicolae Popa a fost arestat miercuri în Indonezia, omul pe care Geoană a afirmat că nu ştie cine este şi că nu îl interesează acest lucru fiind, potrivit completării lui Traian Băsescu, cel care a gestionat Gelsor şi FNI, fiind condamnat la 15 ani de închisoare pentru păgubirea investitorilor la FNI.
„Sunteţi un om nedemn de a participa la o astfel de confruntare. Nu îl cunosc pe Popa ăsta!“, a spus Geoană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

325 COMENTARII