10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Bărbat găsit mort într-un canal

Gorj: Bărbat găsit mort într-un canal

Un miner de 41 de ani a fost găsit mort într-un canal din Bâlteni, nu departe de casa în care locuia. Rudele nu mai ştiau nimic de el de mai bine de o săptămână. Bărbatul a fost găsit abia acum, după ce o vecină a simţit mirosul de cadavru. Poliţiştii alertaţi de localnici au scos trupul minerului dezbrăcat, aflat în descompunere, cu urme slabe de lovituri pe corp. Hainele au fost găsite şi ele în canal, în buzunare aflându-se suma de 1.800 de lei, bani despre care rudele spun că bărbatul îi avea la el când a dispărut.

Azi noapte târziu, doi fraţi, dintre care unul minor, vecini cu victima, au au fost duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru audieri după ce poliţiştii au luat declaraţii de la mai mulţi oameni din localitate. Cei doi, care în prezent sunt principalii suspecţi, vor fi supuşi unei serii de audieri. Anchetatorii vor decide o eventuală reţinere a suspectului major, după ce vor primi raportul medicilor legişti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS