Primul-ministru Emil Boc, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, şi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu, au avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor pentru a discuta pe marginea proiectului legii salarizării unice în sistemul bugetar.
În cadrul discuţiilor, ministrul Finanţelor şi ministrul Muncii au prezentat proiectul de act normativ, subliniind faptul că actul normativ este încă „în lucru”.
"Există astăzi 39 de legi de salarizare în sistemul bugetar. Legea salarizării unice va introduce un sistem unic de salarizare şi va fi o lege corectă. Niciun salariu aflat în plată nu va scădea prin adoptarea acestui act normativ, dimpotrivă, se vor realiza corecturi în sistem. Angajaţii care se află la baza piramidei salariale vor avea, până în 2015, o perioadă de creştere salarială accelerată", a afirmat premierul Emil Boc.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, consideră că propunerile făcute de partenerii sociali pot fi preluate în măsura în care nu vor fi afectate principiile de bază ale legii salarizării unice, semnate în luna noiembrie de reprezentanţii partidelor politice, sindicatelor şi patronatelor, şi în baza cărora a fost elaborat proiectul de act normativ.
Consultările dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor vor continua în următoarele zile. Primul-ministru a arătat că propunerile şi observaţiile partenerilor sociali vor fi analizate de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, urmând ca Executivul „să ia o decizie care să ţină cont de interesul general”. Ulterior, Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind salarizarea unică, potrivit procedurii constituţionale.
Emil Boc a discutat cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor pe tema legii salarizării unice
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei