Circulaţia rutieră pe Bulevardul Dacia se restricţionează începând de astăzi, 25 august, pentru efectuarea lucrărilor de modernizare a bulevardelor Dacia şi Decebal. De astăzi şi până pe 5 septembrie se va închide circulaţia rutieră pe Strada Dacia, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu bulevardul Carol I şi intersecţia cu Strada Bătrânilor. Traficul auto urmează să fie deviat pe arterele rutiere adiacente zonei restricţionate.
Traseele de autobuze vor suferi modificări temporare, după cum urmează: traseul 1R va fi deviat pe ruta Bulevardul Dacia – Bulevardul Carol I – Strada Maramureş – Strada Bătrânilor – Bulevardul Decebal, iar traseul 2R va fi deviat pe ruta: Bulevardul Decebal – Strada Traian Lalescu – Strada Gogu Constantinescu – Strada Nicolae Iorga – Strada Fraţii Goleşti – Bulevardul Carol I – Bulevardul Decebal.
Şoferii sunt rugaţi să se conformeze semnalizării rutiere ce va fi instituită în zona de deviere a traficului auto.