7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFilezi unul, pică doi

Filezi unul, pică doi

Testând integritatea unui agent de circulaţie bănuit că lua şpagă, ofiţerii craioveni anticorupţie au avut surpriza să afle, cu ocazia flagrantului, că nici partenerul de echipaj al poliţistului nu era mai breaz.

Doi poliţişti craioveni de la Rutieră – agenţii Ştefăniţă Cristian Nedelcu, de 29 de ani, şi Cosmin Viorel Bălaşa, de 23 de ani – au fost trimişi în judecată zilele trecute de Parchetul Tribunalului Dolj. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual, în urma unui flagrant al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Povestea începe pe 5 martie, când agentul Ştefăniţă Cristian Nedelcu a primit o şpagă de 200 de lei de la un testator al Direcţiei Generale Anticorupţie, ca să nu-l sancţioneze pentru că a trecut cu maşina pe roşu. Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj s-a autosesizat şi a dispus autorizarea unor investigatori sub acoperire, care să-l „încerce“ pe Nedelcu. Câteva zile mai târziu, pe 11 martie, Tribunalul Dolj a autorizat şi înregistrarea audiovideo a discuţiilor purtate de agentul vizat.

„Este bine două milioa-ne jumate?“

În aceeaşi seară, agentul de la Rutieră a mai picat un test de integritate. În jurul orei 20.50, el a oprit pe Calea Bucureşti un conducător auto, căruia i-a spus că circula prin oraş cu 102 km/h, deci cu mai mult de 50 km/h peste limita legală, astfel că va rămâne fără permis.
În urma rugăminţilor şoferului, Nedelcu a consemnat în procesul-verbal o viteză de doar 100 km/h, suficientă pentru ca să nu-l lase pe conducătorul auto fără permis. I-a dat, ce-i drept, o amendă de 540 de lei şi 6 puncte de penalizare, spunându-i: „Hai, mă, că nu suntem băieţi răi, că nu am eu faţă de om rău!“. Şoferul s-a „simţit“ şi l-a întrebat pe poliţist: „Care este scorul?“, iar agentul i-a răspuns: „Nu sunt miliţian, să ştii! Niciodată nu am spus nimănui nimic, că nu-mi stă în caracter“. „Este bine două milioane jumate (lei vechi-n.r.)?“, l-a întrebat investigatorul sub acoperire pe poliţist. Era bine. Nedelcu a luat banii şi i-a pus în maşina de poliţie, spunându-i şoferului să stea liniştit.
Ulterior, în urma verificării înregistrării video a radarului de pe maşina de poliţie, s-a constatat că viteza cu care circulase respectivul conducător auto nu fusese de 102 km/h, ci doar de 100 km/h, astfel că investigatorului sub acoperire i s-a perceput şpaga… degeaba.

Înregistrare ştearsă

Pe 7 aprilie, la ora 18.35, Nedelcu – care îşi desfăşura activitatea tot în Craiova, „la Ciupercă“ – a tras pe dreapta alt investigator sub acoperire, căruia i-a reproşat că nu a acordat prioritate unui pieton care traversa pe zebră şi, în plus, nu purta centura de siguranţă. Agentul l-a invitat pe şofer la maşina de poliţie, unde i-a prezentat imaginile înregistrate de camera de la bord şi i-a zis că pentru asemenea abateri trebuie să-i suspende permisul de conducere. Şi, totuşi, l-a întrebat dacă îşi permite să plătească „amenda“ pe loc, deşi nu există o asemenea posibilitate legală.
Şoferul a fost trimis la maşină, apoi rechemat de Nedelcu, care i-a spus că l-a amendat doar cu 60 de lei pentru faptul că nu purta centura, nu şi pentru celelalte contravenţii. „Investigatorul a pus într-un talon al certificatului de înmatriculare suma de 300 de lei, iar când inculpatul l-a întrebat dacă a găsit talonul, investigatorul a răspuns afirmativ şi i l-a înmânat împreună cu suma de bani, inculpatul desfăcând copertele talonului şi lăsând să cadă suma de bani pe scaunul autoturismului. După verificarea casetei aparatului radar s-a constatat că înregistrarea video a abaterilor săvârşite de investigator nu mai exista, fiind ştearsă“, a menţionat ulterior procurorul în rechizitoriu.

Mita din torpedou

Agentului Nedelcu i s-a înfundat, până la urmă. Pe 10 aprilie, poliţiştii DGA, lucrând sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tribunalului Dolj, au pus la cale un flagrant. Alt investigator sub acoperire a fost plasat la volanul unui luxos autoturism Jaguar, a primit 300 de lei pentru şpagă (bani marcaţi, bineînţeles) şi a fost trimis pe E 70, în zona CET Craiova, exact unde acţiona agentul Nedelcu. Era cam 18.30 când Jaguarul a fost tras pe dreapta de echipajul de la Rutieră. Agentul Cosmin Viorel Bălaşa, colegul de echipaj al lui Nedelcu, i-a comunicat şoferului că circula cu viteză foarte mare şi i-a cerut documentele, spunându-i, totodată, că va trebui să-şi ia concediu de odihnă, urmând să rămână fără permis. La maşina de poliţie, Nedelcu i-a arătat şoferului autoturismului Jaguar pe monitorul radarului că circula cu 96 km/h fără să poarte centura şi vorbea la mobil. Conducătorul auto a început atunci să-i roage pe poliţişti să nu-l sancţioneze pentru toate faptele, ca să nu rămână fără permis, iar rugăminţile n-au rămas fără răspuns: Bălaşa l-a sancţionat doar cu avertisment, fără nici un punct de penalizare, numai pentru faptul că nu purta centura de siguranţă.
Şoferul s-a „simţit“. S-a întors la maşină, a luat bancnotele marcate cu praf fluorescent şi le-a pus în certificatul de înmatriculare al maşinii, apoi s-a întors la patrula de poliţie şi i-a înmânat certificatul lui Nedelcu. Acesta i l-a pasat lui Bălaşa, care a scos banii din interior şi i-a dosit în buzunarul portierei.
Câteva minute mai târziu, în dreptul maşinii de poliţie au oprit procurorul şi poliţiştii anticorupţie. Controlând maşina agenţilor de la Rutieră, au găsit banii marcaţi. Erau ascunşi în torpedoul maşinii, între nişte hârtii. Agentul Bălaşa a declarat că nu ştie ce-i cu acei bani, pentru că a verificat maşina când a plecat şi nu erau acolo. Anchetatorii i-au oferit însă explicaţia, arătându-i cu lampa cu ultraviolete semnele fluorescente de pe palma stângă, ce indicau că umblase cu banii respectivi. Verificând caseta video a radarului, oamenii legii au observat că ambii agenţi şterseseră înregistrarea abaterii săvârşite de investigatorul sub acoperire.

„Constrânşi“ să ia şpagă

Trimişi în judecată sub acuzaţiile de luare de mită şi fals intelectual, cei doi nu au recunoscut nici o clipă că au luat şpagă, în ciuda înregistrărilor audio şi video existente la dosar. Dimpotrivă, au susţinut că ei sunt adevăratele victime, fiind „provocaţi“ şi chiar „constrânşi“ de investigatorii sub acoperire să primească diverse sume de bani.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

40 COMENTARII