Balcoane surpate, stâlpi căzuţi, clădiri zdruncinate din temelii. În orice moment, tavanul se poate prăbuşi. Antrenaţi ani buni pentru dezastrele reale ce se petrec pe glob, cei mai buni câini de salvare din lume încearcă să găsească, la Craiova, victimele ascunse sub dărâmături. În operaţiuni adevărate, îi paşte riscul de a nu mai ieşi vii de sub ruine.
Peste mormanul de ruine, lupul din Elveţia adulmecă febril, încercând să găsească urmele victimelor. Timpul e preţios. La fel şi felul în care a învăţat, după luni şi ani de antrenament continuu, să asculte de comenzi, să latre, să semnalizeze. Boxele răsună strident. Zgomote ciudate ies din difuzoarele mari, amplasate în apropiere. În calea sa, oamenii se mişcă, încercând să-i încetinească mişcările. În nici două minute de când a intrat pe teren, Ayzer du Domaine Picard latră pentru prima dată.
Antrenament de militari
Bucăţi din beton strivite unele sub greutatea celorlalte, mormane de moloz, lemne, cartoane înghesuite în faţa intrării şi, mai departe, în dreapta clădirii. O linie albă, ca în filmele cu victime sau în cele cu dezastre, demarchează un spaţiu de câţiva metri pătraţi: aria de căutare. O muzică infernală, o combinaţie de zgomote umane, başi, sunete de orgă, lătrat de câini, clopote sau voci de soprană sparg spaţiul strâmt dintre imobilul aflat în paragină şi Grupul Şcolar din Malu Mare. Un scenariu al Campionatului Mondial pentru Câinii de Salvare care încearcă să imite o scenă reală. Grand Gerd, din Elveţia, pare calm. De comportamentul lui depinde, în mare parte, performanţa câinelui său. Însă, Ayzer du Domaine Picard pare să-şi vadă de treabă. În circa două minute, găseşte prima victimă de sub dărâmături. În total sunt trei. Are la dispoziţie o jumătate de oră. Cum găseşte omul, trebuie să latre. Mult. Apoi să rămână în apropiere până soseşte conductorul. În alte 15 minute, găseşte şi celelalte victime. 181 de puncte. Maximul este 200. „Până acum, au fost cei mai buni din competiţie, la dărâmături. Conductorii elveţieni sunt militari“, spune Alexandra Fira, logistics manager în echipa de organizare a campionatului care se desfăşoară la Craiova.
Cu simţurile la conductor
Abilităţile la proba de salvare de sub dărâmături se observă mult mai bine decât la celelalte. „Au fost şi câini care s-au plimbat 30 de minute şi n-au găsit nimic. Vineri, un echipaj a primit 0 puncte. Se punctează foarte multe detalii. Cum latră, dacă este obedient, dacă iese din perimetru, la ce distanţă stă faţă de victimă, viteza de reacţie“, continuă Alexandra Fira.
Afară sunt peste 30 de grade Celsius. Căldura devine insuportabilă. Pentru exemplarele canine înscrise în concurs este din ce în ce mai greu. Zgomotele care vin din difuzoare, cu tonalităţi diferite, continuă să spargă spaţiul şi să sfredelească timpanele. „Ceea ce contează însă mult mai mult este atitudinea conductorului. Starea sa care se transmite câinelui. Dacă el este nervos, stresat, la fel devine şi animalul. Concentrarea lui se va diminua văzând cu ochii“, spune arbitrul observator Martin Gut.
Între timp, arbitrul Gerd Thanner explică regulile următoarei echipe, care este din Germania, arătând spre ruine. „E important să construieşti o arie de cutremur cu cât mai multe similitudini faţă de realitate, cu zgomote foarte tari, de şoc, bruşte. Este adevărat, nu poţi crea pericolul. În operaţiunile adevărate, se poate prăbuşi oricând un perete“, spune Thomas Neckman, secretar IRO (International Rescuedog Organisation).
Altfel decât în realitate
În general, spun membrii IRO, există, dincolo de competiţie şi de încercarea de a obţine o medalie, un schimb de experienţă. Nu sunt doar probe, ci şi situaţii create pentru a fi observate greşeli, pentru a se îmbunătăţi tehnici. „Câinelui nu trebuie să-i fie frică atunci când intră sub dărâmături. În acelaşi timp, trebuie să fie foarte ascultător. Când îi dai o comandă, să nu te privească dezorientat“, continuă Thomas Neckman.
Între timp, câinele din echipa germană dă semne de oboseală. Iese des din perimetrul de acţiune, răspunde din ce în ce mai greu la comenzile conductorului. „Şi aici, dar şi în cazurile reale, el face diferenţa. În realitate însă, se acţionează altfel, în echipe. Fiecare câine are o sarcină, un sector, iar atunci când oboseşte, este schimbat cu altul… În situaţii adevărate, există o colaborare între căutarea care se bazează pe tehnică şi cea care foloseşte fiinţele, biologicul“, spune Martin Gut.
Două victime şi o renunţare
„Caută!“, îi strigă cu forţă Rolf Hausermann câinelui său, Teck Land von Mechler. Ca şi Gerd şi Ayzer, acesta este din Elveţia. În echipament de militar, cu un rucsac în spate, aşteaptă primul lătrat. În câteva minute, îl aude. Se-ndreaptă spre dărâmături. Pare calm. Ţipetele şi zgomotele continuă să se audă din difuzoare. Câinele pare că nici nu le aude. În câteva momente, undeva lângă clădire, descoperă cea de-a doua victimă. Urmează alte minute de căutare. Ceva nu este în regulă, însă. Dezorientat, se îndepărtează de dărâmături. Conductorul Rolf încearcă să-l canalizeze spre intrarea în clădire. Îl strânge uşor de bot. Are tacticile sale. Întărâtat, Teck mârâie şi se-ndreaptă glonţ spre uşă. Dispare în întunericul imobilului părăginit, acolo unde doar arbitrii îl pot urma. Iese repede, fără nici un rezultat. Răsuflă greu, cu limba atârnându-i din gură. Soarele e nemilos. Câinele se opreşte la piciorul antrenorului.
Muşchii picioarelor din spate îi tremură necontrolat. Conductorul îl cheamă deoparte şi, din rucsac, scoate o sticlă cu apă. Teck soarbe de câteva ori, se-ndepărtează, apoi se-ntoarce iar, agitat. Rolf îl cheamă din nou lângă linia de start. Se-apleacă spre el, îi vorbeşte, îl bate uşor pe grumaz, întinde mâna şi strigă tare, răspicat: „Caută!“. Intră în clădire, dar în câteva secunde se-ntoarce. Conductorul îl priveşte şi-l cheamă lângă el. Îl mângâie şi se retrage din concurs, cu 99 de puncte şi calificativul „satisfăcător“.
Pregătiţi pentru dezastre reale
Unele dintre echipele prezente la Craiova au participat la acţiuni adevărate de salvare. „Rolf, spre exemplu, este unul dintre cei mai buni conductori“, spune Martin Gut. Are experienţe peste tot în lume. Dar acum a înţeles că nu era bine pentru câine să continue. Teck obosise. Asta nu înseamnă că nu este un animal bun. Sunt antrenaţi pentru ce e mai rău. Iar antrenamentul lor nu se termină niciodată…
