Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor

Hristos S-a Înălţat!
Dacă, de la Învierea Domnului până la Înălţarea Sa, creştinii se salută cu tradiţionalul „Hristos a Înviat!“, de la Înălţarea Domnului până la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), creştinii obişnuiesc să se salute cu „Hristos S-a Înălţat!“.
Se întâmplă uneori ca în aceeaşi zi să avem două sărbători: una bisericească şi una naţională. De ziua Sfintei Înălţări a Domnului nostru Iisus Hristos nu întâmplător prăznuim şi Ziua Eroilor, ci, dintr-o tradiţie mai veche şi, mai ales urmare a unei hotărâri luate după primul război mondial (1914-1918) de conducătorii statului şi ai Bisericii noastre, ne aducem aminte, cu prăznuire deosebită în fiecare an, de Eroii neamului în Joia Înălţării.
„Dar ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi, neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi, vrăjmăşia cea îndelungată s-a terminat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care, mai înainte, niciodată nu se putea aştepta. Cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu se va împăca iarăşi cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit“, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.
„Învierea Domnului este nădejdea noastră, Înălţarea Domnului este mărirea noastră“, zicea Fericitul Augustin. Într-adevăr, Înălţarea e consecinţa culminantă a Învierii Domnului. La 40 de zile de la scularea Sa din mormânt, care e garanţia dumnezeiască a învierii tuturor oamenilor la plinirea vremii, Hristos Se înălţa la ceruri, în părţile Betaniei, de sub ochii ucenicilor şi ai Maicii Sale, ca să şadă de-a dreapta Tatălui, întru slava Sa dintâi, la care şi drepţii vor fi părtaşi în vecii vecilor.
Deci, după Slăvita Sa Înviere, Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, a petrecut pe pământ încă vreme de patruzeci de zile, timp în care S-a arătat de mai multe ori, atât femeilor mironosiţe, cât şi iubiţilor Săi ucenici, vorbind cu dânşii şi încredinţându-i că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi că trebuia să pătimească toate pentru mântuirea oamenilor. Pe Toma l-a întărit în credinţă invitându-l să-I pipăie rănile şi coasta, pe Petru l-a restabilit în apostolat, pe toţi apostolii Săi i-a împuternicit să-I fie martori în lume şi să-I predice Evanghelia Împărăţiei Sale la toate neamurile. Apoi le-a poruncit să stea în Ierusalim…“ până se vor îmbrăca ei cu putere de sus“. Şi, ducându-i pe Muntele Măslinilor, „aproape de Betania, Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Iar pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a Înălţat la cer“ (Luca 24, 36-51).
Dacă S-a înălţat Domnul la cer, nu ne-a lăsat orfani pe pământ, ci ne-a făgăduit că va fi cu noi până la sfârşitul veacului, când ne va înălţa şi pe noi la Sine, de-I vom rămâne credincioşi până la sfârşit. Le-a făgăduit apostolilor şi nouă tuturor că îi va lua împreună cu El în cer, zicându-le: „Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Iar după ce vă voi pregăti loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu şi voi să fiţi“ (Ioan 14, 3).
Măritul Apostol Pavel scrie în epistola sa către Evrei cap. 9, 24: „Hristos a intrat în cer ca să Se înfăţişeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu“, iar Sfântul Ciprian de Cartagina zice: „Iisus S-a suit cu ranele Sale la cer, fiindcă avea să le arate Tatălui. Fiecare rană este o gură deschisă, prin care Domnul şi Mântuitorul nostru mijloceşte spre folosul şi izbăvirea sufletelor noastre“.
La mijlocirea Fiului, trebuie să adăugăm şi noi dorinţa şi voinţa de a ne înălţa spre cele cereşti prin virtuţile faptelor bune, lucrate în smerenia bineplăcută lui Dumnezeu. Aşa s-au înălţat duhovniceşte toţi ucenicii şi martirii lui Hristos, trăind autentic iubirea şi jertfa creştină.
Eroii credinţei sunt martirii, iar martirii neamului sunt eroii, pe care îi cinstim în mod deosebit în Joia Înălţării Domnului, aducându-ne aminte cu multă recunoştinţă de ei şi rugându-ne lui Dumnezeu pentru ei, ca pentru cei mai mari binefăcători ai noştri. Eu cred şi sunt chiar convins că mulţi dintre ei se roagă acum pentru noi, fiind deja printre sfinţi, căci, după cum ştim, unii dintre ei au fost deja canonizaţi de Biserica Ortodoxă.
Eroii, prin devotamentul şi jertfa lor, s-au înălţat pe treapta cea mai de sus, jertfindu-şi trupurile şi viaţa pentru neam şi ţară, dar şi pentru credinţa şi Biserica străbună, maica noastră – „Ortodoxia“, care de multe ori a fost şi ea primejduită.
Glorie lor, tuturor eroilor, şi veşnică pomenire şi recunoştinţă!
La fel şi scumpilor noştri martiri de la Revoluţia din 1989, care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea neamului nostru românesc. Pe lângă rugăciuni, serbări cu imnuri şi ridicări de monumente, să le arătăm recunoştinţă mai ales păstrând ceea ce ei ne-au lăsat mai scump: credinţa cea dreaptă şi ţara întreagă. Să fim gata a ne ridica şi noi la înălţimea eroismului şi jertfei lor, dacă vreodată nevoia o va mai cere.
Cu nădejdea că ţara noastră şi Sfânta noastră Biserică ne vor mai da mulţi eroi, martiri şi sfinţi, vă adresez şi eu salutul creştinesc „Hristos S-a Înălţat!“, şi-L rog pe Bunul Dumnezeu să ne călăuzească pe toţi spre o trăire plină de împliniri duhovniceşti, neuitând niciodată eroii neamului.
Preot, Iliuţă Bubuianu