19 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsilier municipal cercetat pentru fals în declaraţii

Consilier municipal cercetat pentru fals în declaraţii

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declanşat din oficiu procedura de verificare a lui Tudor Florentin, Consilier municipal în cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova, ca urmare a nedepunerii în termenul prevăzut de lege a declarațiilor de avere şi de interese. Procedura a fost iniţiată în baza Legii nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Din verificările efectuate a reieşit faptul că Tudor Florentin a deţinut calitatea de administrator şi membru în Consiliul de Administraţie al S.C. LEMCOR S.A., cu sediul în Muncipiul Craiova, aspect ce nu a fost menţionat în declaraţia de interese depusă la data de 21.08.2008 pentru anul fiscal 2007. În declaraţia menţionată, Tudor Florentin a precizat doar că a deţinut funcţia de administrator la societăţile SC UMT SA din Timişoara, SC MIRFO INDUSTRIES SA şi SC RAT SA Craiova.
Potrivit prevederilor Legii nr. 144/2007, aspectele menţionate anterior au fost apreciate ca fiind indicii temeinice privind săvârşirea infracțiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de articolul 292 din Codul Penal. Doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa asupra acestei infracţiuni, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Verificările au fost suspendate până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU