13.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii şi studenţii, victimele crizei

Elevii şi studenţii, victimele crizei

Preşedintele Traian Băsescu a adresat ieri profesorilor rugămintea de a nu transforma dreptul constituţional la grevă într-un drept de a afecta vieţile a sute de mii de copii, în condiţiile în care sindicatele din educaţie au anunţat că vor face grevă în prima zi a tezelor unice.

Şeful statului a declarat ieri, la Palatul Cotroceni, că acţiunile de protest anunţate de confederaţiile sindicale din învăţământ sunt rezultatul unor decizii ale clasei politice şi nu ale elevilor şi profesorilor. „Apreciez că disputa dintre profesori, elevi şi părinţi este inutilă. Ea trebuie mutată, dacă tot trebuie să existe, între dascăli şi politicieni", a subliniat Băsescu.

Preşedintele a spus că elevii şi studenţii nu trebuie transformaţi în victime ale crizei economice, ba, mai mult, statul şi, mai ales profesorii au datoria de a-i proteja. „Rugămintea mea este să nu transformăm dreptul constituţional la grevă într-un drept de a afecta vieţile a sute de mii de copii", a afirmat Băsescu, asumându-şi, de mai multe ori în cadrul discursului rostit ieri, vina pentru a fi promulgat Legea salarizării cadrelor didactice. „Îmi asum, alături de toată clasa politică, responsabilitatea erorii de a promulga Legea creşterii salariilor în educaţie, în condiţiile în care dascălii merită un salariu mai mare, dar noi nu am avut capacitatea să anticipăm efectele crizei economice. Obligaţia noastră, a tuturor, este să ne adaptăm la realitate şi, dacă avem o prioritate majoră, aceasta este să găsim soluţii pentru ca economia reală să pornească. Numai din această zonă putem asigura resursa financiară pentru salarii şi pensii", a spus şeful statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII