Președintele american Donald Trump a negat că războiul cu Iranul ar fi scos la iveală limitele capacității sale de a-și exercita puterea, declarând în cadrul emisiunii „The Axios Show” că încă mai crede că „nu există limite”.
Cel de-al 47-lea președinte al SUA a intrat în război cerând „capitularea necondiționată”. În schimb, l-a încheiat cu un memorandum de înțelegere limitat. Trump i-a mărturisit lui Marc Caputo, de la Axios, că a negociat acel acord pentru a împiedica războiul să se transforme într-o criză economică mondială. Cu toate acestea, liderul american a negat că acea experiență l-ar fi făcut să-și recunoască în vreun fel limitele, comform digi24.ro.
Întrebat ce a învățat din război despre limitele puterii sale, el a răspuns: „Nu există limite”. „Încă nu am învățat această lecție. Știu că există, dar nu există limite”, a continuat el. Trump a susținut că „i-am învins complet din punct de vedere militar” și chiar că memorandumul de înțelegere „reprezintă probabil o capitulare necondiționată”. El a susținut că războiul a demonstrat, de fapt, puterea militară a Americii.
„Am organizat o blocadă navală prin care nicio navă nu a reușit să treacă“
„Cine altcineva ar fi putut realiza o asemenea blocadă? Am organizat o blocadă navală prin care nicio navă nu a reușit să treacă. Unele au încercat. Nu a durat prea mult”. Liderul de la Casa Albă a recunoscut în cadrul interviului că alternativele la încheierea unui acord ar fi putut avea consecințe dezastruoase.
Trump s-a arătat iritat de faptul că criticii săi, adepți ai unei linii dure, îl întrebau de ce nu adopta o atitudine mai fermă față de Iran. „Singura modalitate prin care aș putea fi mai ferm ar fi să rămân acolo încă două sau trei săptămâni și să continui să-i bombardez fără milă. Nu-i așa? Dar ce am câștiga din asta? Strâmtoarea Ormuz nu va fi deschisă”. „Nu am mai avea petrol timp de luni de zile. Atâta timp cât aruncați bombe, acea conductă se închide automat”, a spus el, adăugând mai târziu: „Acesta este genul de situație care ar putea provoca o criză economică mondială”.
Trump a insistat că războiul a demonstrat amploarea puterii sale
Trump și-a exprimat în privat îngrijorarea că rezervele mondiale de petrol încep să se epuizeze și că ar putea avea loc un șoc petrolier la nivel mondial dacă strâmtoarea ar rămâne închisă, potrivit unei surse care îi cunoaște gândirea. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care Trump a acceptat acordul pe care l-a putut obține, în loc de cel maximalist pe care îl promisese înainte de război. El a insistat însă că războiul a demonstrat amploarea puterii sale, nu limitele acesteia.

