Știri de ultima orăActualitateOlt: Poliţist băut implicat într-un accident rutier

Olt: Poliţist băut implicat într-un accident rutier

Un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Dobrosloveni a provocat aseară un grav accident de circulaţie. În timp ce conducea autoturismul proprietate personală, Cristian R., de 38 de ani, din localitatea Caracal, nu s-a asigurat corespunzător şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de cetăţeanul francez D. Eric Jean Henri, de 48 de ani, intrând în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat vătămarea corporală a poliţistului, care a fost transportat la Spitalul municipiului Caracal. Agentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţistului i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Agentul de poliţie se afla în timpul liber, în ţinută civilă. Colegii agentului implicat în accident au demarat cercetările împotriva acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS