17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia prinde rădăcini

România prinde rădăcini

Aproximativ 4.000 de persoane – voluntari, artişti, militari, politicieni, dar şi oameni simpli – au plantat ieri salcâmi la Dăbuleni, în cadrul campaniei „România prinde rădăcini", organizată de Realitatea TV, susţinută de Petrom, cu sprijinul MaiMultVerde şi în parteneriat cu RNP Romsilva şi Consiliul Judeţean Dolj. Pe o suprafaţă de aproximativ nouă hectare au fost plantaţi peste 35.000 de puieţi de salcâm.

În prima parte a zilei, printre cei care au venit la Dăbuleni să planteze arbori s-au numărat elevi şi studenţi din Dolj, dar şi din judeţele învecinate, jandarmi, militari, cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.

La campania „România prinde rădăcini" a participat şi ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară. El a fost însoţit de 60 de ofiţeri şi subofiţeri ai Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri" Craiova, dar şi de 40 de militari ai Diviziei I Dacica Bucureşti.

La Dăbuleni au venit şi 12 dintre cei 15 parlamentari PSD ai judeţului Dolj. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, au plantat şi ei salcâmi. „Suntem azi aici, în sudul României, la Dăbuleni, pentru a lansa cel mai ambiţios program de împădurire din ultimii 20 de ani. Vreau să îl felicit pe domnul ministru Nemirschi pentru că a decis alocarea a 25 de milioane de euro pentru bugetul pe 2009 – fonduri nerambursabile destinate autorităţilor publice locale, ocoalelor silvice, ocoalelor silvice private, proprietarilor, administratorilor şi cetăţenilor obişnuiţi, care vor putea, pe banii statului român, să participe la cea mai ambiţioasă campanie de împădurire. Vom împăduri de aici, din sud, până la Focşani", a declarat Mircea Geoană.

La plantat de salcâmi la Dăbuleni a venit şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu. „Eu am plantat până acum trei puieţi şi, dacă îmi mai rămâne teren, o să mai plantez până deseară. Nu sunt la prima acţiune de acest fel şi, oricând voi fi chemat, voi acorda tot sprijinul meu", a declarat Marinescu.

Campania de împădurire a judeţului Dolj va ţine până pe 30 martie 2009.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII