5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIon Dolănescu, ultimele aplauze

Ion Dolănescu, ultimele aplauze

Mii de oameni – rude, colegi şi simpli iubitori ai muzicii populare – l-au condus ieri pe ultimul drum pe Ion Dolănescu.

Mulţimea s-a adunat dimineaţă în faţa Ateneului, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui mai valoros cântăreţ de muzică populară român. În rotonda Ateneului, unde a fost depus, de vineri, trupul artistului, s-au aflat apropiaţi ai acestuia, printre care fiii Ionuţ şi Dragoş, nepoţelul Vlăduţ, dar şi soprana Leontina Ciobanu Văduva, fiica fostei soţii a lui Dolănescu, Maria Ciobanu. Aceasta din urmă, aflată în SUA, nu a putut lua parte la ceremonii. La Ateneu au fost prezenţi şi membrii Ansamblului folcloric „Lăutarii" din Chişinău, conduşi de maestrul Nicolae Botgros, care au cântat în memoria marelui dispărut. Înaintea discursului său, Ionuţ Dolănescu a cântat şi el, alegând, simbolic, melodia „Lume, lume, soro lume", lansată de cea care a fost mentorul tatălui său, Maria Tănase.

După ora 13.00, cortegiul funerar s-a deplasat la Biserica „Sfântul Gheorghe", unde a fost oficiată slujba religioasă la care au participat şi reprezentantul Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele vicar Ioan Iordache, dar şi un preot din Perşinari, localitatea natală a lui Dolănescu, din judeţul Dâmboviţa. În jurul orei 15.30, cortegiul a ajuns la cimitirul Bellu, unde peste o mie de oameni aşteptau să-şi ia rămas bun de la interpret. După o altă slujbă, ţinută în faţa capelei, sicriul a fost purtat pe alee spre locul de îngropăciune, în aplauzele prelungite ale celor care l-au admirat şi iubit pe Ion Dolănescu. Artistul a fost înmormântat, cu onoruri militare, îmbrăcat în costum naţional cu cocardă tricoloră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII