28.3 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Muncii: Salariile mici ale bugetarilor pot creşte cu până la 10% în 2009

Ministerul Muncii: Salariile mici ale bugetarilor pot creşte cu până la 10% în 2009

Salariile mici ar putea creşte cu cel mult 10% în 2009, iar salariile mari vor creşte într-o proporţie mai mică, astfel încât, media creşterii salariilor bugetare să nu depăşească rata inflaţiei, a spus aseară secretarul de stat din Ministerul Muncii Marius Lazăr.

Guvernul ia în calcul o inflaţie medie de circa 5% pentru 2009.

"Salariile mici trebuie să crească în acest an, pentru reducerea diferenţei care există acum în sistemul bugetar între cele mai mici şi cele mai mari salariile obţinute. Creşterea salariilor mici trebuie să ţină, însă, cont de actuala situaţie economică, şi să fie mai mică de 10%", a precizat Lazăr.

El a adăugat că, la întâlnirea care va avea loc marţi la Ministerul Finanţelor, va propune unele măsuri pentru sprijinirea angajatorilor, astfel încât să fie conservate cât mai multe locuri de muncă.

Totodată, el a precizat că Ministerul Muncii va propune unele măsuri pentru atragerea fondurilor europene necesare recalificării persoanelor disponibilizate şi unele măsuri pentru cofinanţarea acestor programe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII