30.6 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMilionar chinez, condamnat la zece ani de închisoare pentru defrişare ilegală

Milionar chinez, condamnat la zece ani de închisoare pentru defrişare ilegală

Un milionar chinez a fost condamnat la zece ani şi jumătate de închisoare pentru că a tăiat ilegal pomii de pe un teren ce era destinat unui proiect imobiliar important, potrivit presei chineze. După cum informează site-ul romandie.com, Luo Zhongfu, de 57 de ani, directorul general al unei societăţi imobiliare, a fost găsit vinovat de către un tribunal din Qingzhen, provincia Guizhu. Tribunalul l-a condamnat de asemenea pe Luo, desemnat cel mai bogat om din China de către revista Forbes în 1994 şi 1995, la plata unei amenzi de aproximativ 5.000 de euro pentru defrişare, utilizare ilegală de terenuri agricole şi împiedicarea actului de justiţie.

Luo a fost pus sub acuzare pentru că a defrişat o parte dintr-o pădure din Guizhu în anul 2006, fără a aştepta autorizarea oficială. În zona respectivă se prevedea construirea a 1.200 de vile, un proiect imobiliar evaluat la peste 47 de milioane de euro. Soţia lui Luo, Yang Xiurong, implicată în politică, a fost condamnată şi ea la doi ani de închisoare şi la o amendă de aproximativ o mie de euro pentru folosirea ilegală de terenuri şi împiedicarea actului de justiţie. Cuplul intenţionează să facă apel. Presa chineză nu a precizat pentru ce motiv cei doi sunt acuzaţi de împiedicarea actului de justiţie, însă se presupune că unul dintre asociaţii lor a cerut mai multor angajaţi să plece în străinătate pentru a evita ca aceştia să fie citaţi în cadrul procesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS