Modul în care a fost achiziţionată în urmă cu peste un an şi jumătate clădirea care adăposteşte Biblioteca Centrală Universitară din Târgu Jiu este verificat de procurorii Anticorupţie.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Biroul Local Târgu Jiu verifică investiţiile imobiliare ale Universităţii „Constantin Brâncuşi“ (UCB). Întrucât de aproape un deceniu şi jumătate de învăţământ superior la Târgu Jiu nu fusese înfiinţată o biblioteacă centrală universitară, conducerea instituţiei a luat decizia de a pune bazele unui astfel de aşezământ, care să fie folosit atât de studenţi, cât şi de cadrele universitare. După analiza mai multor oferte şi derularea de discuţii şi negocieri, s-a ajuns la concluzia că potrivită pentru a găzdui o bibliotecă este casa actualului preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Gheorghe Cocină. Preţul plătit de universitate pentru imobilul respectiv a sărit însă în ochii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Universitari audiaţi
Dosarul în care se fac cercetări în legătură cu banii cheltuiţi pentru sediul Bibliotecii Centrale Universitare a fost deschis recent. Procurorii anticorupţie au audiat până în prezent aproape zece angajaţi ai Universităţii „Constantin Brâncuşi“. Între aceştia se regăsesc şi mai mulţi universitari, care fie au făcut parte din comisia de licitaţie, fie au avut legătură cu achiziţionarea imobilului aflat înainte de cumpărare în proprietatea preşedintelui Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Gheorghe Cocină. Casa cu etaj situată pe strada Vulcan, la marginea oraşului, a fost achiziţionată cu aproape 1,4 milioane de lei şi a necesitat lucrări de finalizare şi amenajare, pentru a corespunde destinaţiei pentru care a fost cumpărată. Preţul achitat din vistieria universităţii finanţată şi din bugetul statului, dar şi din taxele studenţilor le-a trezit interesul procurorilor care doresc să afle cum s-a îmbogăţit peste noapte Gheorghe Cocină, dar şi în ce mod acesta a dat „lovitura“ pe piaţa afacerilor imobiliare.
Cei luaţi la întrebări sunt membrii comisiei de licitaţie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“. Din primele verificări a reieşit că spaţiul unde se află actuala bibliotecă universitară fusese oferit iniţial spre cumpărare şi Primăriei Târgu Jiu, pentru o sumă mult mai mică. Gheorghe Cocină chiar a depus o solicitare la sediul primăriei. De asemenea, în atenţia universităţii a mai existat o altă ofertă, la un preţ mult mai mic de 1,4 milioane de lei, mai aproape de centrul oraşului.

