20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOpt răniţi şi zece dispăruţi, în urma unei avalanşe în Alpii francezi

Opt răniţi şi zece dispăruţi, în urma unei avalanşe în Alpii francezi

Opt alpinişti au fost răniţi astăzi, iar alţi zece, în special elveţieni şi austrieci, "ar fi dispăruţi", în urma unei avalanşe în masivul Mont Blanc, din Alpii francezi, unde echipele de salvare desfăşoară operaţiuni de căutare, potrivit autorităţilor locale.

Avalanşa s-a produs în Mont Blanc du Tacul, la o altitudine de 3.600 de metri, în jurul orei locale 03.00 (04.00 ora României), pe un traseu foarte frecventat de alpinişti.

Opt persoane au fost rănite, fiind internate în două spitale locale, potrivit autorităţilor. Prefectura departamentului Savoia Superioară a anunţat că zece persoane "ar fi dispărute".

"Potrivit informaţiilor disponibile, cinci ar fi de naţionalitate austriacă, trei ar fi de naţionalitate elveţiană iar doi nu au putut fi identificaţi până în acest moment", a precizat prefectura departamentului Savoia Superioară, într-un comunicat remis la prânz.

Operaţiunile de căutare, demarate imediat, sunt desfăşurate de circa 40 de membri ai echipelor de salvare, sprijiniţi de câini special antrenaţi, două elicoptere franceze şi unul italian.

Printre cele opt persoane salvate se numără cinci francezi şi trei italieni, între care şi o femeie, cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani, potrivit jandarmeriei.

Ministrul de Interne francez, Michele Alliot-Marie, urmează să se deplaseze în această după amiază la faţa locului pentru a-i vizita pe răniţi şi pentru a discuta cu membrii echipelor de salvare, în oraşul Chamonix.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU