Știri de ultima orăActualitateCredincioşii o cinstesc pe preacuvioasa maică Teodora de la Sihla

Credincioşii o cinstesc pe preacuvioasa maică Teodora de la Sihla

Joi, 7 august, cînd credincioşii ortodocşi o cinstesc pe preacuvioasa maică Teodora de la Sihla, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Galata are cel de-al doilea hram. Aceasta este prima parohie din ţară care a ales-o ca ocrotitoare pe preacuvioasa maică Teodora, după ce în 20 iunie 1992 a fost canonizată de Sinodul BOR. "După săvîrşirea Sfintei Liturghii, credincioşii vor lua parte la o agapă unde se vor împărţi pacheţele cu mîncare", a precizat pr. Adrian Dinu, slujitor al bisericii din Galata.
Cuvioasa Teodora de la Sihla s-a născut pe la jumătatea secolului XVII, în satul Vînători (Neamţ). A fost căsătorită de părinţi împotriva voinţei ei. A îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti (Focşani), iar soţul ei, Eleodor, s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului. După năvălirea turcilor, cuvioasa Teodora s-a retras în munţii Buzăului, iar mai apoi în pădurile neumblate din jurul schitului Sihla, unde s-a nevoit în post şi rugăciune. A fost înmormîntată în peştera în care a vieţuit pînă în 1730. În anul 1852, sfintele moaşte au fost duse la Lavra Pecerska din Kiev şi aşezate în racla pe care scrie: "Sfînta Teodora din Carpaţi".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU