12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDascălii, în concedii la capătul lumii

Dascălii, în concedii la capătul lumii

La preţuri mici, staţiuni şi condiţii pe măsură. Aşa s-ar putea descrie concediile dascălilor doljeni care sunt trimişi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în staţiuni cunoscute doar de profesorii de geografie, aflate la aproximativ o mie de kilometri distanţă.

O familie de dascăli doljeni aşteaptă la uşa unui sindicat din învăţământ să facă rost de bilet de concediu. Cele două cadre didactice speră că îşi vor duce fetiţa pe Litoral în acest an. Au venit însă prea târziu, iar bilete pentru staţiunile de la Marea Neagră nu mai sunt. Mai este un bilet la Predeal, cu 700 de lei. „E cam mult. Nu ne permitem. Altceva ce mai aveţi?“ „Mai sunt bilete la Tăşnad, în judeţul Satu Mare, şi la Bălţăteşti, în judeţul Neamţ. Acestea costă 300 de lei“. „Nu am auzit de staţiunile astea. Cum o fi acolo? Am putea să mergem în Neamţ, că e ieftin. Vedem şi mănăstirile din Moldova“, spune femeia. Acesta este un scenariu obişnuit, care are loc zilnic la uşile sindicatelor din învăţământul doljean, unde dascălii vin să ia bilete pentru vacanţă.

Tăşnad, Bălţăteşti sau Pucioasa

Ca şi în ceilalţi ani, numărul biletelor a fost cu mult mai mic decât cererea – 400 de bilete de două persoane, pentru câteva mii de cadre didactice. Dintre acestea, un sfert sunt în staţiuni puţin cunoscute, cum ar fi Tăşnad, Bălţăteşti, Pucioasa sau Amara. „Pierdem aproape jumătate din biletele care ni se oferă, pentru că fie sunt în staţiuni unde nu există cerere, fie vin pentru o singură persoană. Aşa este mereu. În acest an însă, Ministerul Muncii a scurtat perioada de concediu de la zece zile la şase, dar nu a mai majorat preţurile“, a explicat Constantin Lungulescu, vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Dolj, filiala „Spiru Haret“. Sindicaliştii încearcă să schimbe aceste bilete pe care nimeni nu le vrea. „Anual se pierd zeci de bilete şi oamenii pleacă de la noi supăraţi. Încercăm să le schimbăm cu unele din alte staţiuni, dar acest lucru este foarte dificil. În fiecare an avem astfel de discuţii cu ministerul, care motivează că aceştia sunt hotelierii care se prezintă la licitaţii“, a spus Constantin Rada, preşedintele Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj.

Bilete ieftine, condiţii mizere

Preţurile biletelor pentru bugetarii din învăţământ variază între 350 şi 550 de lei, cele mai scumpe, de 700 de lei, fiind câte unul-două pe an, în staţiuni precum Predeal sau Olăneşti, la hoteluri de trei stele. Majoritatea sunt însă în staţiunile pentru bugetari: Eforie Nord şi Sud, Saturn, Venus, Călimăneşti, Cozia sau Voineasa, în hoteluri care într-un an au avansat de la o stea, la două, fără prea multe modernizări.
Cu toate că mâncarea este puţină şi nu prea bună, iar în camerele de hotel aşteaptă gândaci, igrasie, aşternuturi murdare şi faianţă căzută, biletele se dau imediat.
Cererea de bilete ieftine este foarte mare, aşa că sindicaliştii din învăţământul doljean au încheiat contracte cu proprietarii de pensiuni care oferă preţuri pentru buzunarul dascălilor. „Am găsit pensiuni la preţuri rezonabile la Cap Aurora, Eforie Nord, Predeal sau Olăneşti. Dascălii plătesc cât pentru un bilet obişnuit sau un pic mai mult, dar condiţiile sunt mai bune. Nu putem să îi lăsăm să plece supăraţi. Pentru că sejururile prin agenţiile turism sunt prea scumpe, de cele mai multe ori, dascălii acceptă varianta noastră“, a spus Lungulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII