Știri de ultima orăActualitateUnicul locuitor al unei insule din Shetland declară independenţa acesteia faţă de Regatul Unit

Unicul locuitor al unei insule din Shetland declară independenţa acesteia faţă de Regatul Unit

O insulă din arhipelagul Shetland, din nord-vestul Scoţiei, şi-a declarat independenţa, argumentând că, din punct de vedere legal, nu ar fi trebuit niciodată să fie integrată Regatului Unit, relatează ziarul local Shetland News, în ediţia de astăzi, citat de AFP.

Stuart Hill, singurul locuitor al insulei Forvik, afirmă că teritoriul, situat în vestul arhipelagului, nu recunoaşte nici autoritatea Guvernului britanic şi nici pe cea a Uniunii Europene şi că trebuie să devină teritoriu dependent al Coroanei britanice, asemenea insulelor anglo-normande.

Insula, cu suprafaţa de un hectar, vrea să se desprindă de Marea Britanie, să se autoguverneze şi să nu mai plătească impozite.

Separatistul în vârstă de 65 de ani, supranumit "Căpitanul Calamitate" după ce a nu a reuşit să facă un tur al insulelor britanice cu vaporul, în urmă cu şapte ani, vrea să îşi bată şi monedă, "gulde", să emită timbre şi să aibă drapel.

El ar vrea să-i inspire şi pe cei aproximativ 22.000 de locuitori de pe celalte insule ale arhipelagului şi a subliniat că aceştia ar putea să ceară partea lor din veniturile provenite din taxele asupra hidrocarburilor extrase din apele din împrejurimi.

"Relaţia dintre insulele Shetland şi Marea Britanie este bazată pe principiul că insulele fac parte din Scoţia", a explicat el, potrivit ediţiei electronice a ziarului, care l-a intervievat pe Hill la reşedinţa sa – un cort pentru două persoane. Dar "acest principiu este bazat pe înşelătorie la cel mai înalt nivel, care a fost obţinut prin subterfugiu", a denunţat el.

"Declarând Forvik teritoriu dependent de Coroană, pus şi simplu restabilesc relaţia legală corectă dintre această parte a insulelor Shetland şi Coroană", a subliniat Stuart Hill.

"Rebelul", care a publicat o declaraţie de independenţă, susţine că insulele Shetland se află într-o situaţie de vid juridic, după ce i-au fost oferite regelui James al III-lea al Scoţiei de regele Christian I al Danemarcei, în 1469.

Arhipelagul Shetland, situat la 210 kilometri nord-vest de coasta scoţiană, este format din peste 100 de insule. Locuitorii săi îşi păstrează cu împătimire moştenirea culturală vikingă şi au relaţii strânse cu Norvegia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII