Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a achitat, la sfârşitul lunii mai, 90 de milioane de euro reprezentând datoria faţă de Bechtel, a declarat directorul general al CNADNR, Dorin Debucean.
Din sumele aferente pentru unele lucrări pe care CNADNR nu a reuşit încă să le demareze, au fost alocaţi banii pentru datoriile strânse la proiectul Bechtel, respectiv cei 90 de milioane euro care au fost plătiţi la sfârşitul lunii mai. Astfel, compania a stins toate datoriile conexe proiectului Autostrăzii Transilvania, suma finală a datoriilor fiind achitată integral.
"La Autostrada Transilvania se lucrează intens pe cele două tronsoane respectiv 2B şi 3C (Turda- Gilău şi Suplacu de Barcău- Borş) în total aproximativ 90 de kilometri. Stadiul fizic al lucrărilor constă în structuri (poduri, podeţe şi pasaje n.r.), la terasamente (corpul drumului, balast, strat de formă şi strat de rezistenţă n.r.), iar la structuri se lucrează la piloţii foraţi de la Suplacu de Barcău" a declarat directorul general al CNADNR, Dorin Debucean, citat de NewsIn.
El a menţionat că Bechtel se concentreză pe tronsonul 2B de la Turda până la Luna de Sus (aproximativ 27 de kilometri) lucrări a căror valoare se ridică la 150 milioane de euro. Acest tronson ar urma să fie deschis traficului până în octombrie anul acesta şi va fi considerat Centura Sud Cluj.
"Pe tronsonul 3C de pe Autostrada Transilvania se lucrează la viaductul de la Suplacu de Barcău (1,7 kilometri ) lucrare în valoare de 100 milioane de euro, iar CNADNR şi Bechtel preconizează să termine viaductul din tronsonul 3C la nivel de structură până la sfărşitul anului" a precizat Dorin Debucean.
Până în septembrie 2007, Bechtel trebuia să cuantifice valoarea lucrărilor din programul următor al anului 2008. În urma cuantificării, valoarea lucrărilor pentru 2008 se ridică la 445 milioane euro (fără TVA). Astfel, CNADNR a cerut în propunerea de buget 517 milioane euro diferenţa fiind cuantificată pentru lucrările colaterale, proiectare, consultanţă, expropieri, mutări şi relocări de utilităţi, deminare etc.
Dorin Debucean a mai spus că din păcate bugetul a fost aprobat doar pentru suma de 140 milioane euro, iar CNADNR conform contractului în ianuarie 2008 a plătit 30% din valoarea programului adică aproximativ 130 milioane euro. În acestă situaţie compania de drumuri a rămas restantă în mai faţă de Bechtel cu suma de 80 milioane euro.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, la începutul lunii iunie , la Cluj, că anul acesta vor fi daţi în folosinţă primii 25 de kilometri din Autostrada Transilvania, pe tronsonul Câmpia Turzii – Gilău.
"În ceea ce priveşte Guvernul, noi am identificat resursele financiare necesare pentru finanţarea conform obligaţiilor contractuale pentru anul în curs, respectiv mai este vorba de o sumă de aproximativ 200 de milioane de euro. La rectificarea bugetară, această sumă este deja pregătită şi va intra în buget”, a declarat ministrul, adăugând că există întârzieri de doi -trei la sută faţă de graficul de execuţie pe care l-a raportat compania Bechtel, care a explicat că a înregistrat întârzieri din cauza lipsei unei garanţii privind finanţarea lucrărilor din anul în curs.
Secţiunea de 25 de kilometri de autostradă care va fi finalizată spre sfârşitul anului 2009 va fi legată de reţeaua de drumuri naţionale printr-o bretea de şase kilometri de două benzi pe sens, care va lega localitatea Tureni (situată pe DN1) de autostradă.
Conform proiectului, Autostrada Transilvania (415 km) parcurge ruta de la nord-vest de la Braşov până la Oradea, la graniţa cu Ungaria şi va trece prin Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Oradea. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat în decembrie 2003 între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Bechtel International (USA). În februarie 2006, în urma renegocierii contractului, a fost prelungit termenul de finalizare din decembrie 2012 pentru decembrie 2013.

