Știri de ultima orăActualitateStimularea investiţiilor va fi reglementată prin ordonanţă de urgenţă

Stimularea investiţiilor va fi reglementată prin ordonanţă de urgenţă

Executivul a adoptat astăzi, într-o primă lectură, proiectul de lege ce reglementează stimularea investiţiilor şi a decis să promoveze proiectul în următoarea şedinţă de Guvern, dar nu ca lege propriu-zisă, ci ca ca ordonanţă de urgenţă, pentru a avea efect rapid, potrivit premierului Tăriceanu.

"A fost pregătit ca un proiect de lege, dar ar dura extrem de mult în Parlament şi vreau să avem un răspuns cât mai prompt în faţa solicitării mediului de afaceri de a reglementa acest cadru. Am decis să promovăm în şedinţa următoare acest proiect, prin ordonanţă de urgenţă", a declarat azi Călin Popescu-Tăriceanu.

Proiectul de stimulare a investiţiilor este unul pe termen lung şi a fost elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor. El vizează toate tipurile de investiţii, atât cele străine, cât şi cele româneşti. Potrivit prim-ministrului, în primele luni ale acestui an volumul investiţiilor a cunoscut o creştere de 60% raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut. 

"Noile reglementări ne vor permite să încurajăm dezvoltarea anumitor sectoare de activitate, în funcţie de priorităţile de dezvoltare ale României. Un mare avantaj e că va permite, prin facilităţile pe care le acordăm investitorilor, să dirijăm investiţiile în anumite domenii care sunt mai puţin vizate de investitori în acest moment", a subliniat Tăriceanu. Şeful Guvernului a amintit discrepanţele dintre zonele ţării, din punctul de vedere al dezvoltării economice, precizând că acest act normativ va asigura o dezvoltare economică echilibrată.

"PIB-ul pe locuitor e de peste două ori mai mare în Timiş decât în Vaslui. Avem peste 7.000 euro în Timiş şi 3.000 în Vaslui. Prin aceste facilităţi vrem să asigurăm o dezvoltare echilibrată din punct de vedere teritorial", a precizat premierul.

O altă componentă importantă a ordonanţei e legată de înfiinţarea Agenţiei Române de Investiţii, prin reorganizarea actualei Agenţii Române de Investiţii Străine (ARIS). Stimularea investiţiilor se bazează pe principii specifice, precum tratamentul egal – deci aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor şi a mijloacelor de acordare a facilităţilor şi pe transparenţă. 

"Transparenţă înseamnă aducerea la cunoştinţa tuturor celor interesaţi a informaţiilor privind acordarea de facilităţi pentru investiţii, eficienţa utilizării acestor facilităţi, prin aplicarea unor criterii clare, care să reflecte avantajele economice ale proiectelor de investiţii, şi confidenţialitatea legată de protejarea informaţiilor referitoare la drepturile de proprietate intelectuală acordate investitorilor", a mai spus Tăriceanu.

Facilităţile acordate investitorilor se prezintă sub forma unor scheme de ajutor de stat, potrivit premierului, fundamentate pe criterii specifice – obiectivul, scopul, criteriul de eligibilitate, durata, bugetul, etc. "Obiective urmărite prin formele de ajutoare de stat pe care le putem acorda vizează dezvoltarea regională, protecţia şi reabilitarea mediuliu inconjurărtor, creşterea eficienţei energetice, cercetare, dezvoltare şi inovare", a completat şeful Guvernului.

Acesta a mai precizat că în legea pentru investiţii nu sunt prevăzute ajutoarele de stat, acestea fiind o componentă separată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS