Știri de ultima orăActualitateSenatorii-jurişti amână verdictul în dosarele Păcuraru-Şereş după alegerile locale

Senatorii-jurişti amână verdictul în dosarele Păcuraru-Şereş după alegerile locale

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Norica Nicolai, a estimat că rapoartele în cazurile Paul Păcuraru şi Codruţ Şereş vor fi înaintate plenului abia după alegerile locale, vicepreşedintele liberal invocând absenteismul membrilor comisiei.

Preşedintele Comisiei juridice, liberala Norica Norica, a declarat astăzi că forul pe care îl conduce nu a discutat deloc despre dosarul Păcuraru, ci a continuat să studierea materialului în ceea ce-l priveşte pe Codruţ Şereş. Ea şi-a exprimat speranţa ca la şedinţa de marţi a comisiei să fie prezenţi toţi membrii pentru a fi luată o decizie în ceea ce priveşte solicitarea ministrului Muncii de a fi chemat la audieri, alături de alte persoane despre care susţine că-i pot dovedi nevinovăţia.

"Din punctul meu de vedere, Comisia juridică nu este instanţă de judecată şi nu poate administra probe. Singurul lucru pe care-l putem face este să acceptăm solicitarea domnului Păcuraru de a fi audiat la comisie pentru că acest lucru este prevăzut şi în procedura palamentară. Voi pune mâine (n.r. – marţi) în discuţie solicitarea lui Paul Păcuraru şi vom decide cu voturile colegilor", a declarat senatorul Norica Nicolai. Ea nu a dorit să precizeze cine sunt persoanele propuse la audieri de ministrul Muncii, deoarece solicitarea lui Paul Păcuraru are acelaşi statut de confidenţialitate ca şi celelalte documente ale comisiei.

Norica Nicolai a spus că absenteismul este o problemă cu care se confruntă comisia şi a estimat că după 2 iunie lucrările acestui for ar putea fi reluate, deoarece marţi va fi ultima şedinţă în care senatorii-jurişti vor putea discuta pe marginea dosarelor. "Nu ştiu dacă ne putem aştepta la un raport înainte de alegeri", a afirmat Norica Nicolai. Ea a respins posibilitatea ca plenul Senatului să se pronunţe prin vot în sesiunea din toamnă pe marginea dosarelor Păcuraru şi Şereş. "Este în interesul Parlamentului să lămurească repede aceste chestiuni. După 2 iunie, comisia nu are niciun motiv de a nu se întruni", a mai spus senatorul liberal.

Senatul a fost sesizat de către Parchet pentru a decide începerea sau nu a urmăririi penale în cazul senatorilor Paul Păcuraru (ministrul muncii) şi Codruţ Şereş (fost ministru al economiei).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS