15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Dragomir şi Lupescu s-au contrat în Adunarea Generală a FRF

Fotbal: Dragomir şi Lupescu s-au contrat în Adunarea Generală a FRF

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a susţinut luni, în Adunarea Generală a FRF, că directorul FRF, Ionuţ Lupescu, nu este în măsură să facă delegările arbitrilor pentru Liga I, iar oficialul Federaţiei s-a referit la problemele pe care şeful Ligii le are cu DNA.
"Dacă până acum am fost convins de Mircea Sandu să merg pe blat, nu să fac blat, şi să pun batista pe ţambal, acum trebuie să ridic câteva aspecte referitoare la activitatea lui Ionuţ Lupescu. În momentul în care Comitetul Executiv i-a dat lui Lupescu să facă delegările nu avea această competenţă. Am greşit cu toţii. Printre atribuţiile Comitetului Executiv nu se află şi aceasta", a  declarat Dumitru Dragomir, luni, în Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal.
Imediat după declaraţia lui Dragomir, Mircea Sandu a intervenit: "Oricum, Lupescu nu mai vrea să facă delegările, o să găsim o altă soluţie".
La rândul său, directorul general al FRF s-a apărat printr-un atac la adresa lui Dragomir. "Cred că atunci când un membru al Comitetului Executiv este implicat într-un proces civil, el ar trebui să fie suspendat până la rezolvarea cazului. Acum, domnule Dragomir, aveţi ocazia să luaţi această decizie", i-a replicat Lupescu lui Dragomir, cu aluzie la problemele preşedintelui LPF cu DNA. "Dacă mâine face unul plângere împotriva ta şi te dă în judecată, facem pariu că nu te schimbă nimeni?", a fost răspunsul lui Dragomir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS