16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBistriţa: O treime din posturile de director de şcoală, rămase fără candidaţi

Bistriţa: O treime din posturile de director de şcoală, rămase fără candidaţi

Profesorii din Bistriţa-Năsăud nu vor să fie şefi. Pentru o treime din posturile de directori de şcoli scoase la concurs de Inspectoratul Şcolar Judeţean nu s-a înscris niciun candidat. Profesorii susţin că indemnizaţia de 25% care o primesc în plus la salariu este prea mică pentru numărul mare de responsabilităţi pe care le au directorii.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a scos la concurs în total 120 de posturi de directori şi directori ajuncţi, iar pentru 42 din ele nu a fost depus niciun dosar. Din listă nu lipsesc nici şcoli importante din Bistriţa, cum ar fi Liceul de Muzică sau Şcoala Generală din cartierul Unirea. În cazul funcţiilor ce nu vor fi ocupate prin concurs, Inspectoratul Şcolar Judeţean va numi cu delegaţie directori de şcoli.

Concursul pentru directori de şcoli va avea loc la Bistriţa în a doua jumătate a lunii aprilie în prezenţa unor reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS