17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTratament promiţător contra sclerozei în plăci, testat pe subiecţi umani

Tratament promiţător contra sclerozei în plăci, testat pe subiecţi umani

Un nou medicament care a permis eliminarea sclerozei în plăci şi a altor maladii autoimune la cobai este în prezent testat pe subiecţi umani în Statele Unite. Tratamentul acţionează prin stimularea dezvoltării celulelor T, un tip de globule albe care participă la apărarea naturală a organismului, se arată într-un studiu publicat azi în SUA de Proceedings of the National Academy of Sciences.
Maladiile autoimune provoacă o reacţie de apărare anormală a sistemului imunitar, care atacă propriile celule sau ţesuturi din organism. "Ştim că medicamentul generează linii de celule T, care permit reglarea unor maladii autoimune, şi că aceeaşi linie de celule T poate suprima trei maladii autoimune diferite la cobai", a spus Jack Strominger, de la Universitatea Harvard, coordonator al studiului. "Este eficace pentru mai multe maladii autoimune în cazul cobailor. Este, deci, posibil ca această categorie de molecule să poată fi utilizată la nivel general, nu numai împotriva sclerozei în plăci", a adăugat cercetătorul.
Strominger şi echipa sa au dezvoltat un derivat al Copaxone, tratament utilizat în prezent împotriva sclerozei în plăci. Medicamentul a fost testat direct pe cobai, după care cercetătorii au creat linii de celule T pornind de la cobaii trataţi. "Nu ştiu dacă acest derivat sau un altul va înlocui Copaxone, însă există sigur un medicament de a doua sau a treia generaţie în această categorie", a spus cercetătorul.
Medicamentul este, în prezent, testat clinic pe subiecţi umani. Dacă îşi va dovedi eficacitatea, medicamentul va fi lansat pe piaţă în câţiva ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS