9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate8 lei pachetul de ţigări înainte de jumătatea anului

8 lei pachetul de ţigări înainte de jumătatea anului

Ministerul de Finanţe va mări în perioada următoare acciza pe mia de ţigarete la 62 euro, iar un pachet de ţigări ar putea ajunge la 8 lei, adică peste 2 euro în prima jumătate a anului, a declarat astăzi directorul-adjunct al Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal, Iulian Butnaru.
"În 2007, Vama a confiscat în jur de 105 milioane de pachete de ţigări şi am avut 2.127 capturi pe întreg anul trecut. În perioada următoare, vrem să limităm dreptul de transport al călătorilor transfrontalieri la 1 cartuş la trecere, dar nu mai mult de 18 cartuşe pe an. Acest proiect a fost aprobat de preşedintele ANAF şi se află pe masa ministrului de Finanţe", a mai spus Butnaru, citat de NewsIn.
La sfârşitul lui 2007, contrabanda de ţigari a fost evaluată la 11,8% din piaţă, cu 3,7 % mai puţin decât în 2006., principala sursă a ţigărilor de contrabandă fiind magazinele duty-free.
Un pachet de ţigarete ajunge la 7,65 euro în Anglia, 5,30 euro în Franţa, 4,53 euro în Belgia, 3,60 euro în Austria şi doar 0,22 euro în Ucraina. Conform bugetului ministerului Sănătăţii pe anul 2007, estimările încasărilor din taxa pe viciu, în 2007, se ridică la 300 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII