13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCozma vrea să organizeze acţiuni de protest

Cozma vrea să organizeze acţiuni de protest

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a făcut sâmbătă, 9 februarie, o vizită în judeţul Gorj. Acesta a anunţat că va organiza la Târgu Jiu diverse acţiuni pentru eliberarea din închisoare a liderilor minerilor, şi că intenţionează să înfiinţeze un partid politic.

 

Însoţit de mai mulţi susţinători, de fratele său şi de prietena lui, Elena, „luceafărul huilei“ a mers mai întâi în oraşul Rovinari, unde s-a întâlnit cu membrii şi simpatizanţii Ligii Muncitorilor, Defavorizaţilor, Disponibilizaţilor şi Şomerilor „Miron Cozma“. Acesta a stat la sediul ligii, unde a discutat cu foşti colegi, timp de aproape o oră, după care a plecat spre Penitenciarul Târgu Jiu, pentru a-l vizita pe Constantin Creţan. Cozma a fost însoţit de soţia celui aflat în spatele gratiilor.

Constantin Creţan are de ispăşit o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi este singurul sindicalist din Gorj condamnat pentru implicarea în mineriade alături de Cozma, în 1999. Acesta este cel care, în 2000, a înfiinţat la Târgu Jiu Liga „Miron Cozma“, asociaţie care a militat mereu pentru eliberarea din arest a lui Cozma. Întâlnirea din penitenciar dintre fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Constantin Creţan şi soţia acestuia a durat aproximativ o oră.

„Au fost condamnaţi fără vină“

Miron Cozma a declarat, la conferinţa de presă, că se va implica şi va începe o campanie pentru eliberarea din închisoare a celorlalţi lideri ai minerilor condamnaţi în urma mişcărilor de protest. Acesta a spus că va milita pentru punerea în libertate a lui Constantin Creţan, Dorin Loiş şi Vasile Lupu, condamnaţi în toamna anului 2005 de Curtea Supremă de Justiţie pentru subminarea puterii de stat. „Au fost condamnaţi fără vină, pe baza unui proces politic, instrumentat de oamenii din justiţie ai foştilor preşedinţi Emil Constantinescu şi Ion Iliescu şi finalizat de cei ai actualului preşedinte, Traian Băsescu. Au fost condamnaţi cu încălcarea flagrantă a Protocolului de la Cozia, semnat în ianuarie 1999, prin care autorităţile statului se angajau să nu recurgă la măsuri penale împotriva liderilor protestelor. Constantin Creţan, Dorin Loiş şi Vasile Lupu se află, de asemenea, astăzi, în situaţii foarte grele din punct de vedere medical. N-o spun eu, ci medicii din sistemul penitenciar, care i-au consultat, şi, nu în ultimul rând, comisia medicală internaţională, care s-a deplasat în România pentru a-i consulta“, a declarat Miron Cozma.

Miting la Târgu Jiu

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a solicitat guvernului redeschiderea anchetei liderilor de sindicat. Acesta a spus că nu se va opri până când liderii minerilor nu vor fi eliberaţi şi, dacă viaţa unuia dintre aceştia va fi pusă în pericol, va cere minerilor să intervină: „Nu o să mă opresc până când liderii de sindicat nu vor fi puşi în libertate. Demersul nostru este umanitar şi trebuie să le salvăm viaţa. Ceea ce m-a făcut să intervin a fost raportul medicului din Paris. Dacă aceşti lideri de sindicat îşi vor pierde viaţa, îi fac responsabili pe conducătorii ţării. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci s-ar putea să le cer minerilor să intervină. (…) Nu dorim mişcări de stradă, dar le vom face ori de câte ori va fi nevoie“. Miron Cozma a anunţat că va organiza un miting la Târgu Jiu şi un congres muncitoresc internaţional şi că va înfiinţa un partid al muncitorilor: „Nu intenţionez să fac acum un partid, pentru că nu sunt şanse să-l întemeiez atât de repede, până la alegeri. Cert este că un partid al muncitorilor va exista“.

Cozma i-a atacat pe Condescu şi pe Iliescu

Miron Cozma l-a atacat pe Ion Iliescu, pe care l-a numit „împăratul tovarăş“. El a spus că fostul preşedinte a fost considerat civil şi, din acest motiv, nu a fost cercetat de Parchetul Militar, în timp ce colegii lui au fost consideraţi militari, fiind trimişi în judecată de Parchetul Militar şi, ulterior, condamnaţi: „Am aflat, după atâţia ani, că este civil, şi nu militar, şi că nu poate fi anchetat de Parchetul Militar. (…) Cum este posibil ca liderii de sindicat să fie militari, iar Iliescu nu, întrucât colegii mei au fost anchetaţi de Parchetul Militar?! Cât am să trăiesc o să spun adevărul“.

Miron Cozma a declarat că Marin Condescu, preşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, i-a trădat pe mineri: „Îl consider pe Marin Condescu responsabil pentru dezastrul din mineritul din România. I-a trădat pe mineri. Constantin Creţan face puşcărie nevinovat, iar dosarul lui Marin Condescu stă la procuratură“.

Monitorizat de poliţie

În sala Casei de Cultură din Târgu Jiu, unde se desfăşura conferinţa de presă, printre jurnalişti şi susţinătorii lui Cozma s-a strecurat şi un reprezentant al poliţiei, din cadrul unui serviciu de informaţii. Pe tot parcursul conferinţei, acesta şi-a luat notiţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII