15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua Numărului European 112 se va organiza pe 11 februarie

Ziua Numărului European 112 se va organiza pe 11 februarie

Parlamentul European şi Comisia Europeană vor organiza împreună Ziua Numărului European 112, eveniment ce se va desfăşura în data de 11 februarie 2008, urmare a succesului înregistrat, prin adoptarea Declaraţiei Scrise cu privire la Numărul European de Urgenţă 112 de către 530 de parlamentari europeni. Pentru prima dată de la darea în folosinţă a numărului european de urgenţă 112 în România, în 2004 la Bucureşti, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va marca acest eveniment. Astfel, în continuarea Campaniei de educare – informare a tinerilor cu privire la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, în Dispeceratele 112 din Bucureşti şi din ţară vor fi primite vizite ale elevilor. Copiilor le vor fi prezentate modul de funcţionare a Sistemului 112 şi materiale prin care este reliefată importanţa şi utilitatea Numărului Unic de Urgenţă 112.
Funcţionarea sistemului de apeluri de urgenţă 112 (SNUAU) este o necesitate firească pentru o ţară civilizată care întelege să-şi protejeze cât mai bine cetăţenii, dar este şi un obiectiv susţinut de toţi actorii de pe piaţa comunicaţiilor din România.
Activitatea pentru înfiinţarea Sistemului 112 în România a generat emiterea unor acte normative şi includerea acestei direcţii de actiune în strategii, politici şi programe guvernamentale, toate acestea vizând în ansamblu îndeplinirea sarcinilor cap. 19 – Telecomunicaţii si 24 – Justiţie şi Afaceri Interne din Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană.
Pentru prima dată în România este reglementată unitar introducerea numărului european pentru apeluri de urgenţă, 112, a sistemului tehnic şi organizaţional al recepţionării şi transmiterii apelurilor de urgenţă referitoare la incendii, accidente, urgenţe medicale, dezastre şi alte evenimente care implică intervenţia rapidă a serviciilor specializate.
Darea în exploatare a centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă, a început cu Bucureştiul, în iunie 2004, şi s-a încheiat cu judeţul Tulcea, în martie 2005. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional la nivelul întregii ţări.
112 este  numărul unic de urgenţă care poate fi apelat în toate cazurile în care incidentele au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii şi necesită intervenţia imediată a Ambulanţei, Poliţiei, Pompierilor, Jandarmeriei. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi în întreaga Uniune Europeană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS