23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUnii liberali vor să-i propună premierului restructurarea Guvernului ca soluţie pentru Nicolai

Unii liberali vor să-i propună premierului restructurarea Guvernului ca soluţie pentru Nicolai

Unii liberali intenţionează să îi propună premierului Tăriceanu să apeleze la trecerea candidaturii Noricăi Nicolai prin Parlament, în cadrul unei restructurări guvernamentale, potrivit unor surse liberale, citate de NewsIn. Pentru a discuta o asemenea variantă, liderii liberali se reunesc în această seară la Palatul Victoria. Alţi vicepreşedinţi contactaţi de NewsIn au spus că o susţin în continuare pe Norica Nicolai, fără însă a se referi la restructurarea guvernului.

 Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a confirmat şi el în această seară ipoteza conform căreia Norica Nicolai ar putea ajunge, totuşi, în funcţia de ministru al Justiţiei, în urma trecerii candidaturii ei prin Parlament, în cadrul unei restructurări guvernamentale.

"Există o variantă şi cu Norica Nicolai. Există varianta ca pe o formulă de restructurare a Guvernului, prin Parlament, premierul să vină cu Norica Nicolai la justiţie", a declarat Crin Antonescu.

Totuşi, vicepreşedintele PNL a admis că decizia Curţii Constituţionale a scos-o din "cărţi" pe Nicolai şi că PNL nu îşi face un scop în sine din a o aduce pe aceasta în Guvern. "Prezenţa Noricăi Nicolai în Guvern nu a fost nicioadată un scop în sine, nici pentru Norica Nicolai şi nici pentru Partidul naţional Liberal", a afirmat Antonescu.

Soluţia restructurării prezintă mari riscuri întrucât Guvernul nu deţine o majoritate parlamentară şi s-ar expune unui vot de încredere din partea Legislativului, într-un moment delicat. De asemenea, liberalii sunt conştienţi că o astfel de măsură i-ar expune şi şantajului politic din partea PSD, întrucât ar putea fi puşi în situaţia de a accepta în schimbul votului noi revendicări social-democrate. Şi asta cu atâta mai mult cu cât, la o zi după ce Tăriceanu anunţa o politică economică extrem de prudentă, Senatul a votat proiectul PSD privind reducerea TVA la produsele alimentare de bază, propunere pe care premierul spunea că intenţionează să o atace la Curtea Constituţională. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS