9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrdonanţa care permite CNSAS să continue activitatea a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa care permite CNSAS să continue activitatea a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă care permite Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să îşi continue activitatea, după decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea Legii CNSAS, a fost publicată în Monitorul Oficial în această seară, la câteva ore după ce a fost aprobată de Guvern. În acelaşi număr al Monitorului este publicată şi decizia Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea Legii CNSAS.

Conform ordonanţei de urgenţă, Direcţia de Investigaţii a CNSAS va fi cea care, în urma verificărilor, va transmite celui vizat o înştiinţare potrivit căreia, în opinia cercetătorilor, a colaborat sau nu cu Securitatea, urmând ca această comunicare să poată fi contestată sau nu fie la Colegiu, fie la instanţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII