22.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePDL consideră că 25 mai şi 8 iunie sunt date perfecte pentru desfăşurarea alegerilor locale

PDL consideră că 25 mai şi 8 iunie sunt date perfecte pentru desfăşurarea alegerilor locale

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat astăzi, la Poiana Braşov, că 25 mai şi 8 iunie sunt date perfecte pentru desfăşurarea alegerilor locale, democrat-liberalii solicitând Guvernului să stabilească "imediat" data acestor alegeri, pentru a nu exista confuzie la nivelul administraţiilor locale.

Preşedintele democrat-liberal, Emil Boc, a precizat că 25 mai şi 8 iunie sunt date perfecte pentru desfăşurarea alegerilor locale, dar că speră că "premierul nu a înţeles luna octombrie sau luna noiembrie" atunci când a spus că aceste alegeri nu trebuie să se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului European de fotbal.

De asemenea, Boc a declarat că PDL solicită Guvernului să stabilească "imediat" data alegerilor locale, "pentru a elimina orice ambiguitate şi suspiciune cu privire la mutarea acestora" şi pentru a nu exista suspiciuni referitoare la eventuale trocuri politice. În opinia lui Boc, data alegerilor locale trebuie să fie stabilită pentru a nu exista "confuzie la nivelul administraţiilor locale".

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că data alegerilor locale va fi stabilită după o consultare cu liderii partidelor parlamentare. Premierul a afirmat, săptămâna trecută, că nu are în vedere amânarea alegerilor locale, programate pentru vara acestui an, singura sa grijă fiind ca acest scrutin să nu se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului European de fotbal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU