17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConservatorii au fuzionat cu Forţa Democrată în Dolj

Conservatorii au fuzionat cu Forţa Democrată în Dolj

Organizaţiile judeţene ale Partidului Conservator şi Forţei Democrate au anunţat ieri că au semnat un protocol de fuziune prin absorbţie. Nicu Vintilă, fostul preşedinte al FD la Dolj, a declarat că fuziunea este efectul dezinteresului total manifestat de preşedintele FD, Petre Roman. „Din 2004, această formaţiune este într-o lâncezeală totală. La nivel naţional a fost un dezinteres total. Petre Roman s-a risipit în tot felul de alte activităţi conjugale şi extraconjugale“, a spus Vintilă, care a precizat că grupul pe care îl conduce a mai fost apropiat de conservatori şi imediat după destrămarea APR la nivel judeţean.

Vintilă, care a primit la semnarea protocolului funcţia de vicepreşedinte în PC Dolj, a mai spus că vine în PC cu o zestre de aproximativ 5.800 de membri, 63 de consilieri locali şi doi viceprimari în comunele Teasc şi Verbiţa. „Avem doi viceprimari la Teasc şi Verbiţa. Am avut şi la Brădeşti, dar între timp a trecut pe la vreo două-trei formaţiuni. Am avut 63 de consilieri locali şi adeziunile a 5.800 de membri. Nu garantez că aceste cifre mai sunt reale. După încheierea acestui protocol vom merge în teritoriu pentru a-i convinge să vină cu noi“, a spus Vintilă. Potrivit situaţiei politice a aleşilor locali publicate pe site-ul Consiliului Judeţean Dolj, doar 11 consilieri locali şi-au declarat în 2006 apartenenţa la Forţa Democrată, în timp ce viceprimarii din Teasc, respectiv Verbiţa şi-au declarat apartenenţa la PD, respectiv PSD.

Cotarcea vrea pol de partide mici

Dragoş Cotarcea, preşedinte interimar la PC Dolj, a declarat că protocolul face parte dintr-o campanie mai amplă a filialei conservatoare de a strânge într-un pol partidele mici din Dolj cu rezultate mai slabe la euroalegeri. „Pentru noi, acest protocol e un pas important, ne ajută să coagulăm un mic pol, care să se impună pe scena alegerilor locale. Vom face inventarul cu ce am primit de la Forţa Democrată“, a spus ieri Cotarcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS