19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePentru premiul record la Loto 6/49 se vor juca 8 milioane de variante

Pentru premiul record la Loto 6/49 se vor juca 8 milioane de variante

Potrivit estimărilor Loteriei, săptămâna aceasta, la Loto 6 din 49, se vor juca 8 milioane de variante, faţă de cele peste 6 milioane care s-au jucat săptămâna trecută. "Eu estimez ca săptămâna aceasta să se joace aproximativ 10 milioane de euro, faţă de 7 milioane de euro care s-au jucat săptămâna trecută. Previzionăm aproximativ 8 milioane de variante, comparativ cu  aproximativ 6 milioane şi ceva de variante săptămâna trecută", a declarat preşedintele Loteriei Române, Liliana Mincă. De asemenea, Mincă estimează că marele premiu pus în joc astăzi va ajunge la 12 millioane şi jumătate de euro, o nouă valoare record în istoria Loteriei Române. În n cazul în care nici la extragerea de duminică nu se va câştiga marele premiu pus în joc la 6 din 49, Consiliul Director a aprobat să se aloce mai mulţi bani pentru Categoriile a II-a şi a III-a. În prezent, 50 la sută din fondul de câştiguri era destinat premiului de la Categoria I, 20 la sută din valoarea fondului mergeau la Categoria a II-a iar 30 la sută la categoria a III-a.
Potrivit hotărârii Consiliului Director al Loteriei Române, pentru a oferi şansa mai multor români de a câştiga premii consistente, doar 10 la sută din fondul de câştiguri va suplimenta marele premiu, alocându-se 40 la sută pentru premiile de la Categoria a II-a şi 50 la sută pentru cele de la Categoria a III-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS