7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBanu Mărăcine, halca din care vor muşca toţi

Banu Mărăcine, halca din care vor muşca toţi

Comisia judeţeană Dolj de aplicare a legilor fondului funciar nu ştie nici până în prezent cât pământ îi mai trebuie pentru a satisface toate cererile de retrocedare. Nu se cunoaşte nici suprafaţa corectă a terenurilor aflate în incinta staţiunilor de cercetare agricolă, nici cât teren este necesar activităţii de cercetare sau celei didactice. Cu toate acestea, se validează într-o veselie drepturi de proprietate şi retrocedări în natură.

 

Comisia judeţeană de fond funciar Dolj a validat săptămâna trecută dreptul de proprietate pentru 34 de hectare de teren situat în incinta Staţiunii Didactice Banu Mărăcine. Membrii comisiei, care sunt plătiţi pentru participarea la şedinţe cu o sumă care poate ajunge până la 50% din salariul de încadrare, nici nu au tresărit în momentul în care au validat dreptul de proprietate în incinta staţiunii deşi, dacă ar fi citit cu atenţie prevederile legale, ar fi trebuit măcar să ceară lămuriri juriştilor care au susţinut referatele de specialitate. Dacă le-ar fi cerut, ar fi aflat că nu pot valida cu nemiluita drepturi de proprietate. Staţiunile de cercetare agricolă şi cea didactică împreună cu Academia de Ştiinţe Agricole „Gheorghe Ionescu Siseşti“ şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării ar fi trebuit să stabilească exact suprafeţele necesare activităţilor de cercetare şi didactice. Staţiunea Didactică Banu Mărăcine deţine terenuri poziţionate la Drumul European Craiova – Bucureşti, este vecină cu oraşul, iar valoarea de piaţă a pământului se numără în sute de milioane de euro. În aceste condiţii, presiunea e mare, iar tentaţia şi mai şi!

Graba strică treaba!

Juriştii Prefecturii Dolj, în momentul în care propun validarea drepturilor de proprietate de la staţiuni, ar trebui să deţină, conform legislaţiei în vigoare, procesul-verbal de delimitare a suprafeţei propuse pentru retrocedare şi planul de situaţie al terenului. În lipsa acestora, Comisia judeţeană se poate trezi în situaţia că validează terenuri care depăşesc cu mult graniţele judeţului. Cele două documente sunt necesare comisiilor locale care vor ataşa la acestea hotărârea Comisiei judeţene de fond funciar şi le vor trimite staţiunilor de cercetare pentru punerea efectivă în posesie. Lipsa acestor documente va duce la blocarea retrocedărilor, deoarece staţiunile care au terenul în administrare nu vor dori să cedeze terenurile cu valoare imobiliară foarte mare, aflate lângă localităţi, iar proprietarii al căror drept a fost validat le vor dori tocmai pe acestea, pentru a putea să facă repede bani din vânzarea lor. Într-o astfel de situaţie, cei care vor merge la instanţele de judecată vor fi tot proprietarii, care în cele mai multe cazuri îşi vor vinde dreptul de proprietate unora cu bani şi relaţii care pot să obţină tot ce doresc de la justiţie.

Întâi validăm şi pe urmă întrebăm

Prefectul Silviu Dumitru, preşedintele Comisiei de fond funciar Dolj, recunoaşte că nu ştie cât pământ le mai este necesar staţiunilor din jurul Craiovei, dar nici nu pare interesat să afle. „Nu avem o situaţie clară a terenurilor care sunt necesare activităţii de cercetare agricolă. Am validat drepturi de proprietate şi la Staţiunea Didactică Banu Mărăcine, pentru că eu cu ochii mei am văzut că viile şi pomii sunt uscaţi. De acolo o să le dăm şi celor de la Cârcea şi tuturor celor care vor demonstra că au avut teren pe amplasamentele actualelor staţiuni. Din punctul meu de vedere, singura staţiune de cercetare agricolă care merită tot respectul este cea de la Şimnic. Restul sunt o glumă!“, a spus prefectul.

Din datele făcute publice de ADS Bucureşti reiese că staţiunile de cercetare agricolă din judeţul Dolj deţin în administrare 16.467,98 ha teren, din care retrocedabile sunt 7807,08 ha. Cum de anul trecut toate staţiunile din judeţ, mai puţin cea de la Banu Mărăcine, au trecut în subordinea Academiei de Studii Agricole „Gheorghe Ionescu Siseşti“, Comisia judeţeană de fond funciar ar trebui să se adreseze acesteia pentru a afla ceea ce ar fi trebuit să ştie deja: pe câtă suprafaţă poate să valideze drepturi de proprietate în acest judeţ!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII