7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtenţie să nu fiţi păcăliţi!

Atenţie să nu fiţi păcăliţi!

Anunţurile din presă prin care se oferă locuri de muncă în străinătate bine plătite şi în condiţii avantajoase sună mai bine la telefon decât în realitate. O dată ajuns acolo, poţi avea surpriza să nu găseşti condiţiile promise, salariul să nu fie acelaşi cu cel din reclamă, iar condiţiile uşoare de muncă să fie de fapt foarte dure. Este cazul unui doljean care a avut încredere într-un anunţ despre o ofertă de muncă în Cehia şi a plecat la noroc, fără contract de muncă.

Tomi Marius Mazilu, din comuna doljeană Leu, a sunat la numărul de telefon din ziar, a făcut două drumuri până la Piteşti, unde erau „angajatorii“. I-au promis că transportul şi cazarea sunt gratuite, salariul este 800 – 1.000 de euro pe lună şi că va primi în plus bani de mâncare, 1.000 de coroane cehe pe săptămână. „Am sunat la numărul de telefon din anunţ şi angajatorii erau din Piţeşti. Mi-au spus că serviciul este la o fabrică de televizoare şi mase plastice. Nu era o fabrică de televizoare, era o turnătorie, iar condiţiile erau foarte grele. Nu am stat decât o zi, am plecat imediat“, a povestit Mazilu.

Acesta mai susţine că a găsit la căminul unde a fost cazat, în localitatea Ceske Budejovice, alţi 40 de români care nu îşi primiseră salariile în ultimele trei luni şi care trăiau din prima de hrană săptămânală, neavând bani să se întoarcă acasă. „Lucrau, că dacă nu lucrau nu primeau banii de mâncare“, a mai povestit Marius Mazilu.

 

Păgubiţii trebuie să depună plângere

 

Sunând la acelaşi număr de telefon ca şi Marius Mazilu, am vorbit cu o persoană care s-a recomandat Marius Petrescu, şoferul agenţiei de plasare a forţei de muncă din Praga. Conform acestuia, peste 200 de români, moldoveni şi ucraineni lucrează în Cehia şi se fac două transporturi pe săptămână. Contractul de muncă se face abia după ce persoanele ajung la sediul agenţiei din Cehia, şi nu din ţară. Transportul „gratuit“ costă de fapt 75 de euro, care se reţin la primul salariu. Numele agenţiei nu l-am putut afla cu certitudine, deoarece „agenţia se schimbă din şase în şase luni din cauza impozitului“. În ultima perioadă însă, agenţia se cheamă Tampitus.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj avertizează toţi cetăţenii interesaţi de munca în străinătate să verifice cât mai bine agenţia prin care îşi găsesc locul de muncă pentru a nu fi înşelaţi. Toţi cei care au fost păgubiţi astfel sau au suspiciuni privind ofertele de acest fel sunt aşteptaţi de poliţişti să depună plângere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII