Ministerul Justiţiei va fi autoritatea responsabilă cu asistenţa victimelor infracţiunilor, stabileşte o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, aprobată în şedinţa de astăzi a Guvernului.
În această calitate, Ministerul Justiţiei va avea următoarele atribuţii:
• primirea cererilor de compensaţie financiară din partea cetăţenilor români sau a persoanelor care locuiesc legal pe teritoriul României şi care au fost victime ale unor infracţiuni pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene;
• transmiterea acestor cereri către autoritatea de decizie a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea;
• furnizarea de informaţii persoanelor care sunt cetăţeni români sau care locuiesc în mod legal pe teritoriul României şi care au fost victime ale unor infracţiuni intenţionate comise cu violenţă pe teritoriul unui alt stat membru UE privind posibilitatea de a cere o compensaţie financiară din partea statului pe teritoriul căruia a fost comisă infracţiunea;
• furnizarea formularelor de cerere necesare, precum şi a informaţiilor şi indicaţiilor solicitate despre modul de completare a formularului de cerere şi despre documentele justificative necesare;
• sprijinirea autorităţii de decizie a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea pentru audierea directă prin videoconferinţă sau prin telefon a victimei, martorului, expertului sau oricărei alte persoane aflate pe teritoriul României care pot oferi informaţii relevante;
• transmiterea unui proces-verbal al audierii către autoritatea de decizie a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea, în cazul în care se solicită acest lucru.
În procesul de aliniere a legislaţiei româneşti la standardele europene, actul normativ transpune Directiva Comisiei Europene 2004/80/CE privind despăgubirea victimelor infracţiunilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 261/06.08.2004.
Ordonanţa de Urgenţă reglementează modalitatea de obţinere de compensaţii financiare de către persoanele care au fost victime ale unor infracţiuni comise pe teritoriul altui stat decât cel de reşedinţă. Până în prezent, victimele infracţiunilor trebuiau să urmeze procedura standard, procedură care implica deplasarea persoanelor pe teritoriul statului pe teritoriul căruia a fost comisă infracţiunea, ceea ce presupunea eforturi considerabile din partea acestor persoane.
Prin Ordonanţa de Urgenţă se instituie o procedură specială pentru depunerea şi transmiterea cererilor de compensaţie financiară pentru cazurile când o persoană este victima unei infracţiuni intenţionate comise cu violenţă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Pentru implementarea directivei europene, la nivelul Tribunalului Bucureşti, va fi constituită o Comisie având competenţa de a soluţiona cererile de compensaţie financiară cu caracter transfrontalier.
Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor din cadrul Tribunalului Bucureşti va fi formată din minim 3 judecători, desemnaţi în condiţiile Legii nr. 211/2004, având în vedere numărul crescut de cereri pe care aceştia le vor soluţiona.
Ordonanţa de Urgenţă va conduce la facilitarea accesului cetăţenilor români, victime ale infracţiunilor, la compensaţie financiară din partea statului Uniunii Europene pe teritoriul căruia a fost săvârşită infracţiunea.
Ministerul Justiţiei, responsabil cu asistenţa victimelor infracţiunilor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei