29.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: DN 7A Călimăneşti-Căciulata, blocat în urma unui accident de circulaţie

Vâlcea: DN 7A Călimăneşti-Căciulata, blocat în urma unui accident de circulaţie

Varianta ocolitoare a staţiunii Călimăneşti-Căciulata, Drumul Naţional 7A, a fost blocat azi dimineaţă timp de câteva ore, după ce două TIR-uri s-au ciocnit şi au blocat ambele sensuri de mers. Accidentul a avut loc în jurul orei 9.30, când un TIR cu înmatriculat în Arad, încărcat cu anvelope şi care circula în direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea, s-a răsturnat peste o autoutilitară Iveco, încărcată cu cutii cu bere. „Din cauza netanţiei şi a nedaptării vitezei la condiţiile de drum, TIR-ul condus de Dan Dragoş, de 21 de ani, a intrat în derapaj şi s-a răsturnat peste autoutilitară, rănind grav şoferul. Acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Râmnicu Vâlcea“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Vâlcea, subcomisarul Marcel Sărdaru. .Poliţistul a adăugat că la ora 12.00, DN 7A era încă blocat, circulaţia fiind deviată prin centrul staţiunii Călimăneşti. Medicii care îl îngrijesc pe şoferul autilitarei Iveco au anunţat că starea acestuia este critică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU