19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria caută ajutor de la UE, NATO şi Rusia

Bulgaria caută ajutor de la UE, NATO şi Rusia

Ministerul Politicii de Stat în caz de Calamităţi şi Avarii (MPSCA) a făcut o cerere de ajutor către ţările din UE, NATO şi Rusia, din cauza situaţiei complicate de la noi, datorată incendiilor. Acolo se aşteaptă o confirmare oficială privind posibilităţile de ajutor de la UE, NATO şi Rusia. În momentul de faţă se precizează şi trimiterea unui elicopter din Turcia, care să se implice de urgenţă în stingerea focului, a anunţat site-ul Expres.bg.
În Kazanlâk, Mâglij şi în regiunea Stara Zagora este declarată stare de calamitate. Prefectul Maria Neikova a interzis deplasarea maşinilor şi oamenilor în raionul incendiilor.De miercuri seară s-a reluat circulaţia mijloacelor de transport în porţiunea de drum Gurkovo – Kazanlâk. Este deschis drumul Stara Zagora – Kazanlâk, fiind înfiinţată o organizaţie pentru circulaţia liberă a mijloacelor de transport.De aseară, de la ora 23, este restabilită şi circulaţia trenurilor pe linia subbalcanică.
Prefectul a anunţat că miercuri focul a ameninţat şi conducte electrice de 20 kilovolţi, dar datorită reacţiei rapide ele au fost scoase din funcţiune şi nu există defecţiuni la reţeaua de alimentare. Din acest motiv, satele din împrejurimi au rămas fără curent electric.
Este stăpânit incendiul între satele Lesichovo, Borimechkovo şi vârful Neichoveţ, a anunţat comisarul Ivan Panaiotov – şef la “Siguranţă de Incendii şi Avarii “ din Pazargik. În prezent terenul este păzit de aprox. 60 de pompieri, poliţişti şi şefi de ocol silvic, care sunt gata să acţioneze dacă focul reîncepe, dat fiind că mai există încă mici focare. Peste 12.000 decari, mai ales păduri de conifere, s-au transformat în cenuşă, după ce focul s-a dezlănţuit cu furie acolo trei zile şi trei nopţi.
Un masiv de viţă-de-vie, proprietate privată, aflată pe suprafaţa funciară a satului Paniceri – regiunea Plovdiv, a ars ieri în incendiu. Focul a distrus 150 decari de viţă-de-vie. Pompierii au reuşit să salveze alţi 700 decari. Potrivit primelor date, cauza incendiului este neatenţie la folosirea unui foc deschis.
În satul Cerna Moghila- regiunea Svilengrad, Velichko în vârstă de 4 ani are 10 % arsuri după un incendiu în casă. De pe urma flăcărilor a suferit şi mama de 22 ani, care este însărcinată cu al treilea copil al său. Casa lor s-a aprins azi-noapte la ora 0,30. Până acum se presupune că incendiul este din cauza imprudenţei. În caz se fac cercetări.
Cererea de aplicare a măsurii de siguranţă “reţinere sub pază” a doi incendiatori ai pădurii dintre satele Naiden Gherovo şi Beloviţa este examinată astăzi de către Judecătoria de Raion din Plovdiv. Împotriva lui Petăr – 33 ani şi Petăr – 35 ani, din satul Dobrovniţa – regiunea Pazargik, este întocmit un rechizitoriu pentru incendiere cu intenţie, în baza art.330 din Codul Penal, care prevede de la un an la opt ani închisoare. Împotriva celor doi sunt adunate suficiente probe pentru distrugerea a aprox. 300 decari de pădure, a declarat procurorul de raion din Plovdiv, Dimităr Anghelov. Este stabilit că maşina cu cei doi a oprit la 100-200 metri şi ei au aprins în diferite locuri pădurea de foioase din localitatea Keliaka. Ambii incendiatori au antecedente penale şi au câteva sentinţe de condamnare pentru furturi şi conducere în stare de ebrietate.
Marele incendiu din Arbanasi, în apropierea vechii capitale bulgare Veliko Târnovo, este localizat, dar mai sunt încă focare arzânde. A existat pericolul ca flăcările să cuprindă mănăstirea Sf. Nicolae Făcătorul de Minuni, dar intervenţia rapidă a pompierilor a salvat clădirea sfintei mănăstiri. La stingerea flăcărilor s-a folosit toată tehnica avută de pompierii din oraşul reşedinţă. Pompierii au fost ajutaţi şi de către Apărarea Civilă şi Direcţia Raională a Pădurilor. La stingerea focului a participat şi un pluton de 40 de persoane de la Universitatea Militară Naţională.
Ministrul de afacerilor interne Rumen Petkov s-a întâlnit astăzi la Haskovo cu reprezentanţi ai tuturor serviciilor care au participat la stingerea marilor incendii din Harmanli, Topolovgrad, Svilengrad şi alte regiuni, în ultimele zile, şi le-a adresat mulţumirile sale personale. În lupta cu stihia de foc, care a distrus mii de decari de păduri şi a ameninţat să transforme în cenuşă sate, s-au inclus sute de pompieri, lucrători silvici, lucrători de la apărarea civilă, poliţişti, jandarmi, soldaţi şi voluntari dintre populaţia locală. În regiune au fost deplasate întărituri şi o tehnică specială şi din alte zone, la stingerea flăcărilor participă şi avionul rusesc IL 76.
Veselin Stoianov – BULGARIA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS