21.7 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateToacsen vrea în Europa

Toacsen vrea în Europa

Chiar dacă obiectivul trasat antrenorului Sorin Toacsen de către conducerea clubului Energia Pandurii este formarea unei echipe competitive, tehnicianul îşi doreşte ca încă din primul an să readucă echipa de handbal în cupele europene.
„Orice antrenor îşi doreşte să reuşească. Eu vreau să mă calific din primul an în cupele europene. Acesta este şi obiectivul jucătorilor. Dar de comun acord cu conducerea am pus pe hârtie să facem sezonul acesta o echipă competitivă, ca să fim pregătiţi anul viitor să ne batem din nou la cupele europene“, a spus Toacsen. El pune mare preţ pe omogenitatea lotului, cheia performanţei în opinia fostului internaţional. O dată stabilit lotul cu care va pleca la drum, Sorin Toacsen nu are de gând să facă modificări majore la finalul campionatului, unul, maximum doi jucători urmând să părăsească gruparea gorjeană. „O echipă competitivă este una care să dureze şi care să meargă cât mai mult timp împreună cu aceeaşi jucători. Vor mai fi la final de sezon o venire sau o plecare, dar una e să plece doi jucători şi să vină doi şi alta e să plece cinci-şase şi să vină alţii. E greu să faci performanţă în astfel de condiţii. O echipă trebuie să meargă împreună cât mai mult timp şi ar fi foarte bine ca lotul să meargă cu aceiaşi jucători şi acelaşi antrenor pentru că rezultatele sigur vor veni“, a mai spus Toacsen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS