7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSuspendarea preşedintelui Băsescu în presa internaţională

Suspendarea preşedintelui Băsescu în presa internaţională

Vestea suspendării preşedintelui Traian Băsescu de către Parlament a făcut astăzi înconjurul lumii, presa interanţională consemnând cu promtitudine informaţiile referitoare la acest subiect. Agenţia de presă Reuters notează că demersul Parlamentului deschide calea unor posibile alegeri prezidenţiale anticipate, în următoarele trei luni, şi ar putea face dificilă pentru România îndeplinirea reformelor structurale cerute de UE şi pregătirea ei pentru a absorbi miliardele de euro acordate ca ajutor. De asemea Reuters notează că Băsescu rămâne cel mai popular politician român şi că este apreciat foarte mult în Occident, pentru orientarea sa fermă către reforme. După anunţarea ştirii legate de suspendare, France Press a transmis un material amplu despre preşedintele României, pe care îl caracterizează ca fiind "carismatic şi popular", consemnând totodată faptul că sute de români s-au adunat în Piaţa Universităţii manifestând în favoarea lui Băsescu.
Associated Press a amintit de conflictul pe care Băsescu îl are cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi de avertismentul preşedintelui transmis miercuri, în legătură cu faptul că suspendarea lui ar putea avea consecinţe serioase pentru România, materializate inclusiv printr-o scădere a rating-ului de ţară.
Agenţia germană DPA informează că Parlamentul român a votat joi în favoarea unui referendum prin care să se decidă dacă preşedintele Traian Băsescu ar trebui să fie destituit. DPA notează că suspendarea a fost propusă de alianţa de opoziţie dintre PSD, România Mare şi PC.
Euronews a relatat că o comisie sprijinită de partidul de opoziţie PSD îl acuzase pe Băsescu de subminarea guvernului şi de ordonarea unor interceptări telefonice ilegale, precum şi de interferenţă în activitatea justiţiei. Curtea Constituţională a decis că şeful statului nu a comis ilegalităţi, dar liderii opoziţiei au spus că judecătorii au fost supuşi unor presiuni pentru a lua această decizie.
Sofia News Agency remarcă votul "copleşitor" al celor 322 de deputaţi care au votat în favoarea suspendării lui Băsescu, în condiţiile în care erau necesare 233 de voturi.
Peste ocean CBS, USA Today, Houston Chronicle au anunţat şi ele informaţia legată de suspendarea lui Băsescu. Ştirea apare şi pe site-uri de informaţii din Canada, Australia, Olanda, fiind preluată şi de prestigioasa revistă Forbes, dar şi de site-ul Stratfor, celebra agenţie de informaţii în domeniul securităţii. De asemenea, mai multe site-uri din Orientul Mijlociu au tratat acest subiect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS